Astăzi, 27 aprilie, ca în fiecare an, în Republica Moldova este marcată Ziua Drapelului şi a Stemei de Stat, simbolurile oficiale ale suveranităţii şi independenţei. Cu acest prilej Președintele Parlamentului Andrian Candu a postat un mesaj de felicitare pe pagina sa de Facebook însoțit de mai multe poze de familie.
„Istoria este ca o ștafetă – noi suntem cei care povestim copiilor despre tradiții, cultură, strămoși. Atât cât am citit, ne-am instruit sau am aflat de la părinții noștri. Și mai ales atât cât simțim. Mă strădui să discut cu picii mei despre toate, iar astăzi, după ce le-am explicat că este Ziua Drapelului, Veruța a ținut cu tot dinadinsul să mi-l picteze pe obraz. Drapelul este istoria noastră, copiii sunt viitorul nostru, iată de ce ziua de 27 aprilie trezește în mine un sentiment de mândrie – identitatea națiunii noastre este în mâinile copiilor noștri. Felicitări!”, a declarat Andrian Candu.
Telegraph amintește că Ziua Drapelului de Stat a fost instituită de Parlamentul de la Chișinău la 23 aprilie 2010. Tricolorul a fost desemnat oficial drapel de stat pe 27 aprilie 1990 de către deputații primului Parlament, fiind arborat în aceeași zi pe clădirea forului legislativ.