FOTO // Andrian Candu s-a întâlnit cu echipa PDM Sângerei. Iată ce mesaj a transmis

Candu, Andrian Candu, PDM, reformarea PDM, Candu cetățeni, cetățenii despre PDM, moldovenii despre PDM, Candu, Andrian Candu vizită în teritoriu, reforma partidului democrat, alegeri 2020

Democratul Andrian Candu continuă vizitele de lucru în teritoriu. De această dată acesta a discutat cu echipa PDM din raionul Sângerei. 

Candu a scris pe pagina sa de Facebook că democrații din Sângerei sunt oameni fideli ai faptelor, iar PDM este singura forță capabilă să asigure echilibrul în țară.

“Revigorată, mobilizată, cu oameni destoinici și fideli faptelor, nu vorbelor; oameni fermi și dornici să continue să muncească pentru cetățeni. Astfel am regăsit echipa teritorială din Sângerei, unde revin mereu cu drag.
Am discutat cu membrii și susținătorii partidului despre situația actuală din țară, despre realizări și provocări, despre perspective și planuri.
Colegii și-au împărtășit opiniile, iar concluzia făcută și aici este că PDM este singura forță capabilă să asigure echilibrul și să nu permită ca țara să derapeze de pe drumul spre un nivel de trai occidental.”, se spune în mesajul lui Candu.

Telegraph.md amintește că Partidul Democrat din Moldova a anunțat că se află într-un proces amplu de reformare.

Citește și: Motiv de mândrie pentru Candu: Proiect negociat în 2014, numit de BM cel mai de succes din Europa de est

 

 

Total
0
Shares
 
Total
0
Share