FOTO // Angajații Poliției de frontieră au reținut un automobil căutat de INTERPOL

Astăzi, 28 iunie 2023, în punctul de trecere a frontierei Giurgiulești – Galați, pentru autorizarea trecerii frontierei de stat, pe sensul de ieșire din Republica Moldova, s-a prezentat un conațional, în vârstă de 27 de ani.

Acesta conducea un mijloc de transport de model Audi A6, fabricat în anul 2020, a cărui valoarea pe piață în Republica Moldova constituie 40 000 EUR.

În timpul verificării, polițiștii de frontieră au semnalat că autoturismul figurează în baza de date INTERPOL, ulterior s-a constatat ca este furat și se află în căutare de către autoritățile Germane. În urma documentării cazului, automobilul menționat supra a fost reținut și indisponibilizat la sediul SPF Giurgiulești.

În prezent, cercetările continuă până la stabilirea tuturor circumstanțelor și luarea unei decizii legale pe fapt.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share