FOTO // Ar fi vrut să evite impactul cu un câine și s-a inversat într-un șanț. O minoră a avut de suferit

Azi, 3 august 2021, în s. Logănești a avut loc un accident rutier, după ce șoferul ar fi evitat impactul mașinii cu un câine. La fața locului s-au deplasat angajații poliției pentru a documenta cazul, scrie Info Curier Hâncești.

S-a stabilit că pe traseul R-44, localitatea Logănești, mijlocul de transport de model BMW, condus de un bărbat în vârstă de 35 de ani, dorind să evite un câine de pe traseu, s-a înversat în șanțul de scurgere a apelor și s-a lovit într-un copac.

De menționat faptul, că șoferul nu deține permis de conducere, iar testul alcooscopic a indicat cantitatea vaporilor de alcool – 0.00 mg/l în aerul expirat.
Pasagera, o minoră de 14 ani, a avut nevoie de Echipajul de Descarcerare pentru a fi scoasă din automobilul avariat și cu diferite traumatisme a fost transportată la Spitalul raional Hâncești pentru îngrijiri medicale

Pe acest caz, polițiștii au inițiat o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Informația a fost confirmata de ofițerul superior de presă al IP Hâncești, Cristina Vicol.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share