FOTO // Asistenta medicală model, Ecaterina Racu care și-a dedicat 15 ani în neurochirurgie: ”Fiecare intervenție este un moment de maximă responsabilitate și concentrare”

Ecaterina Racu, una dintre cele mai apreciate asistente medicale din Republica Moldova, sărbătorește 15 ani de activitate neîntreruptă în cadrul Institutului de Neurologie și Neurochirurgie „Diomid Gherman”. De-a lungul carierei sale, aceasta a asistat la peste 4000 de intervenții chirurgicale complexe, salvând în componența echipei neurochirurgicale nenumărate vieți și oferind îngrijire intraoperatorii la cele mai înalte standarde, scrie RealMedia.

Activitatea Ecaterinei Racu este recunoscută atât de colegi, cât și de comunitatea medicală internațională.

„Pentru mine, fiecare intervenție este un moment de maximă responsabilitate și concentrare. În acele clipe, nu există nimic altceva decât pacienții noștri și nevoia de a face totul cât mai bine pentru a le salva viețile”, a declarat asistenta medicală.

Profesorul neurochirurg Grigore Zapuhlîh, mentorul Ecaterinei, își amintește începuturile ei la Institut.

„Ecaterina Racu a venit la noi acum 15 ani, în august 2009, mai întâi pentru o perioadă de practică. Era o fire liniștită, chiar timidă, dar dedicată. Ca orice novice, a fost trimisă la cele mai grele operații, pentru a vedea dacă poate face față presiunii și ritmului solicitant. S-a plâns, a plâns, dar a rezistat! Iar astăzi este o profesionistă desăvârșită” a spus profesorul Zapuhlîh.

Ecaterina a asistat de-a lungul anilor la intervenții chirurgicale efectuate de renumiți neurochirurgi internaționali, precum profesorii Uwe Spetzger din Germania, Kazuhiro Hongo, Goto și Kenji Kanamaru din Japonia, Luciano Brigante din Italia, Marcel Ivanov din Marea Britanie și Tom Hofstetter din Elveția.

„Fiecare experiență alături de acești profesioniști a fost o lecție deosebită, o oportunitate de a învăța și a aduce aceste cunoștințe acasă,” mărturisește Ecaterina.

Datorită mentoratului asistentei șefe a INN, Veronica Adamachi, Ecaterina s-a dedicat microneurochirurgiei, una dintre cele mai complexe subspecialități.

„Știam că neurochirurgii înaintează standarde foarte înalte, dar tocmai această rigoare m-a ajutat să îmi dezvolt rezistența și să ating un nivel superior de profesionalism,” a afirmat ea.

În cei 15 ani de activitate, Ecaterina a fost desemnată „cea mai bună asistentă a anului” și a primit multiple distincții din partea Guvernului și Ministerului Sănătății. De cinci ani, ea ocupă funcția de asistentă șefă de bloc operator, asigurându-se că întregul flux de tratament neurochirurgical decurge impecabil.

„Cariera Ecaterinei este un exemplu remarcabil de dedicare profesională. Ne este alături în cele mai complexe intervenții și ne demonstrează, zi de zi, că devotamentul și dorința de a învăța sunt esențiale în medicină,” a declarat doctorul Ion Preguza, șef bloc operații.

Una dintre dorințele mari ale Ecaterinei a fost să participe la cursuri de specializare în Japonia și SUA, fascinată fiind de progresele medicale din aceste țări. În 2022, a avut ocazia să se perfecționeze în Japonia, iar în această vară a vizitat și SUA.

„A fost un vis devenit realitate. În Japonia, am fost impresionată de precizie și eficiență, iar în SUA am descoperit o combinație ideală între umanitate și tehnologie. Această experiență m-a inspirat să continui să învăț și să mă dezvolt,” a spus Ecaterina.

Ecaterina Racu reprezintă un pilon important al echipei de la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie și un exemplu de excelență pentru viitoarele generații de asistenți medicali.

Profesorul Zapuhlih subliniază că Ecaterina are un drum promițător în față: „Vârful carierei sale încă nu a fost atins!”

Total
0
Shares
Total
0
Share