FOTO // Biletul de adio lăsat de Iurie Sadovnic: „Nu vreau să fiu nimănui povară”

Interpretul Iurie Sadovnic, înainte de a se împușca cu o armă deținută legal, a lăsat un bilețel de adio în care scrie că a obosit de boli și nu vrea să fie pentru nimeni o povară, informează Deschide.md

Amintim că trupul neînsuflețit al interpretului Iurie Sadovnic, în vârstă de 69 de ani, a fost găsit în apartamentul său de pe strada Cuza Vodă, din sectorul Botanica, în această după-amiază, de către soția sa care a și alertat poliția.

Iurie Sadovnic s-a născut pe 14 decembrie 1951, în localitatea Jura, raionul Rîbnița, RSSM. A fost un muzician și cântăreț de muzică ușoară și folk din Republica Moldova. A fost bine-cunoscut pentru stilul său de interpretare în care pune accentul pe chitară. A activat ca solist al formațiilor vocal-instrumentale „Haiducii din Susleni”, formația „Haiducii” a Institutului de Arte (1968—1973), formația „Sonor” (1973—1976), formația de jazz din Nikolaev (în perioada serviciului militar, 1970—1972), „Contemporanul” (1977-1978) și „Bucuria” (1979-1982) ale Filarmonicii din Chișinău. În 1983 a fondat formația „Legenda”, care a activat până în 1993. A fost membru PCUS.

În 1999 a lansat volumul de poezie „Am să plec în Codru verde”.

A fost distins cu titlul de Artist emerit al RSSM (1984), cu Medalia „Meritul Civic” (1993), cu medalia „Mihai Eminescu” (2000) și cu titlul de Artist al Poporului al Republicii Moldova (2011) și Ordinul Republicii (2015).

Interpretul a cântat bine cunoscutele șlagăre: Dragă o Tee; Mândro, cui mă lași pe mine; Noi pace vrem; Demnitate și altele.

Citește și: NEWS ALERT // Interpretul Iurie Sadovnic a DECEDAT. Artistul s-ar fi împușcat în cap

Total
0
Shares
Total
0
Share