FOTO // BRICENI: O femeie de 88 de ani și-a pierdut viața într-un incendiu

O femeie în vârstă de 88 de ani și-a pierdut viața în urma unui incendiu, la Briceni.

În dimineața zilei de 16 martie pompierii din nordul țării au intervenit pentru a stinge un incendiu într-o casă de locuit. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 7:14.

Conform datelor înregistrate o casă a fost cuprinsă de foc în satul Caracuşenii Vechi, raionul Briceni. La fața locului pentru lichidarea arderii a intervenit un echipaj de salvatori, care au reușit localizarea arderii către ora 7:48 și lichidarea completă a incendiului la ora 9:32.

Potrivit IGSU, focul a distrus 70% din suprafața acoperișului, dar și bunurile materiale din interiorul locuinței.

Totodată, în urma incendiului, o femeie în vârstă de 88 de ani și-a pierdut viața, cadavrul necarbonizat al acesteia, fiind extras de populația înainte intervenției angajaților IGSU.

Se presupune că femeia s-ar fi intoxicat cu produsele de ardere. Cauza exactă a morții urmează a fi stabilită în urma efectuării expertizei medico-legală.

În urma cercetărilor efectuate la fața locului, de specialiștii instituției, s-a stabilit, că cauza preliminară ar fi neatenție la utilizarea focului deschis.

Cauza finală de producere a incendiului și circumstanțele urmează a fi stabilite. În acest context, oamenii sunt îndemnați să aibă grijă de persoanele vârstnice, persoanele țintuite la pat sau cele cu dizabilități pentru evitarea situațiilor de risc și incendiilor în locuințele acestora.

În situații de urgență oamenii sunt rugați să apeleze Serviciul 112.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share