Poliția Națională continuă să facă lucruri bune! Astăzi Caravana Națională a pornit din ograda IGP spre nordul Republicii Moldova, despre acest lucru a comunicat șeful adjunct al Inspectoratului General al Poliției Gheorghe Cavcaliuc într-o postare pe Facebook.
Poliția Națională împreună cu preoți și slujitori ai Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, precum și cu bravii bărbați – reprezentanți ai Asociației TerraValahia, dar și alți prieteni și parteneri ai Poliției Republicii Moldova continuăm să facem lucruri bune pentru cei mai triști decât noi.
Scopul campaniei este de a repartiza ajutor social pentru familiile social-vulnerabile și de a aduce căldură sufletească celor mai triști ca noi.
Astfel, campania Caravana Națională a dat stratul din localitatea Micăuți, raionul Strășeni, dar urmează să ajungă la alte 103 familii în care sunt 400 de copii și 25 de persoane cu dizabilități. Caravana deja a fost prin localitățile Rădeni, Țigănești, Drăgușeni, Zubrești.
În satul Recea, Caravana Națională a venit în vizită la o familie cu 8 copii. Celor 6 băieți și două fetițe cu siguranță șe vor fi utile cadourile primite.
Amintim că în perioada sărbătorilor de iarnă, Inspectoratul General al Poliției a desfășurat o Caravană de Crăciun. Astfel echipa de la IGP împreună cu reprezentanții Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove și echipa de la TERRA Valahia, a ajutat peste 100 de familii din întreaga țară pentru a le aduce bucurii înainte de sărbători.