(foto) Candu despre încercările lui Dodon de a-și “șterge” declarațiile: “Atât valorează cuvântul unuia care-și zice Președinte”

andrian candu si dodon, dodon si maia sandu, alianta psrm acu, finantare dodon, dodon 7 iunie, dodon curtea constitutuinala

Fostul președinte al Parlamentului, în momentul de față vicepreședintele PDM, Andrian Candu, a postat pe pagina sa de Facebook, screenshot-urile de la mesajele lui Igor Dodon, în care se spunea clar că termenul de 7 iunie, este cel final pentru găsirea unui compromis, în vederea creării unei majorități parlamentare.

“Iată cât valorează cuvântul unuia care ȋși spune Președinte!” scrie Andrian Candu în mesajul său, menționând că nici la 30 de minute după ce i-a amintit lui Dodon că acesta recunoștea la data de 22 mai, termenul de 7 iunie, ca fiind final pentru formarea majorității parlamentare, Președinția a scos de pe site acel citat.

Vicepreședintele PDM spune că atât Maia Sandu cât și Dodon își neagă și ascund propriile afirmații și încearcă din nou, să mintă cu nerușinare propriul popor. “Ghinionul lui este că trăim ȋn era digitală, iar adevărul este mult mai greu de ascuns.” a mai scris în mesajul său, Andrian Candu.

Amintim că, Igor Dodon încearcă să șteargă urmele care confirmă uzurparea puterii în stat. Comunicatul din 22 mai, de pe site-ul președinției, în care Dodon anunța că termenul limită de formare a unei majorități parlamentare este 7 iunie, a fost cenzurat. Alineatul care confirmă că liderul de facto al PSRM era perfect conștient că anume pe 7 iunie expiră termenul legal a fost modificat, iar data – eliminată cu totul.

Cu toate acestea, în cash Google a rămas varianta originală, fapt de care se poate convinge orice doritor. La fel, varianta NECENZURATĂ este și pe site-ul postului NTV, care aparține socialiștilor, dar și pe pagina de Facebook și pe contul de Twitter a lui Dodon.

Total
0
Shares
Total
0
Share