FOTO // Carabinierii au găsit și reținut un bărbat dat în căutare de IGP și altul, cu instrumente pentru consum de droguri

Angajații Direcției regionale ”Centru” a Inspectoratului General de Carabinieri al MAI au depistat un bărbat de 38 de ani care s-a comportat suspect pe strada Mihai Viteazu.

La verificare, acesta a recunoscut că are asupra sa o folie de aluminiu cu o substanță solidă de culoare cafenie deschisă, un tub artizanal folosit pentru consumul de droguri și o ampulă cu o substanță cafenie închisă. Bărbatul a declarat că intenționa să predea voluntar aceste obiecte autorităților.

Într-un alt caz, în cadrul activităților de patrulare, carabinierii au identificat un bărbat de 36 de ani care era dat în urmărire de către Inspectoratul de Poliție Ungheni pentru datorii față de stat.

Ambii au fost escortați la Inspectoratele de Poliție teritoriale pentru continuarea cercetărilor.

Inspectoratul General de Carabinieri subliniază angajamentul său ferm în menținerea siguranței publice și combaterea faptelor ilegale.

Total
0
Shares
Total
0
Share