FOTO // UPDATE: Carosabilul ud a început să cauzeze accidente! Un Mustang a „zburat” de pe carosabil, pe șoseaua Balcani. Sunt victime

Pe șoseaua Balcani, Chișinău, a avut loc un accident rutier. Un automobil Mustang condus de un bărbat de 32 de ani care se deplasa cu viteză excesivă a ajuns într-un canal de scurgere a apei. Potrivit oamenilor legii, automobilul ar fi tamponat din spate un alt automobil de marca Hyundai iar apoi a fost tamponat lateral de o altă mașină de marca Nissan.

Din imagini se vede că în urma impactului ambele automobile au fost grav avariate, iar la fața locului a intervenit poliția, dar și o ambulanță iar șoferul Nissanului a fost transportat la spital.

Contactată telefonic, ofițerul de presă al poliției capitalei, Natalia Stati, a declarat pentru Telegraph.md că poliția a fost sesizată la ora 15:20.

La fața locului s-a deplasat un echipaj al secției documentare accidente rutiere din cadrul DP, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Preliminar, accidentul s-a produs din cauza nerespectării distanței între vehicule.

Șoferul care va fi găsit vinovat, riscă pedeapsă cu 6 puncte de penalizare și amendă în suma de 1500 de lei.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share