Dramă greu de descris în oraşul Taraclia, după ce o femeie și-a rătăcit instinctul matern și și-a abandonat trei prunci. Cel mai mic dintre ei avea doar trei luni și nu avea niciun act de identitate valabil, pentru că a fost născut în Bulgaria, dar a fost adus în Moldova înainte de a primi un cod de identificare. Asociația pentru Dezvoltarea Comunității Bulgare din Moldova s-a implicat imediat pentru a-i ajuta pe acei copii, în special pe Anghel, mezinul, care nu figura în nicio evidență.
Maxim are 4 ani, Ivan – 2, iar fratele lor mai mic, Anghel abia împlinise trei luni când au fost lăsați în voia sorții de cea care le-a dat viață! Cei trei copii trăiau ca în Cartea Junglei, neîngrijți și înfometați, iar salvarea a venit din partea unor oameni, care i-au văzut pe cei doi frați mai mari hoinărind dezorientați pe drum, în pragul nopții. Imediat, martorii au sesizat organele competente, care i-au luat în custodie.
ELENA JEPAN, psiholog, Direcția Protecția Copilului și Familiei, r. Taraclia: „Starea celui mai mic dintre ei (3 luni) era gravă, avea semne critice de dermatită și probleme cu unghiile de la picioare, era înfometat, astfel că a fost internat de urgenţă la spital.”
Cât fratele lor mai mic primea îngrijiri medicale, Maxim și Ivan au fost plasați în casa unei asistente parentale profesioniste. La scurt timp însă, celor doi frați li s-a alăturat și mezinul, care tocmai a fost externat din spital.
DOMNICA COILÎEVA, asistent parental profesionist: „Când mi l-au adus, am rămas fără respiraţie! Am plâns în sinea mea şi nu puteam să spun nimic de emoții. Avea răni pe tot corpul. Când l-am băgat prima dată în baie a început să plângă de durere! Dar acum când vede apa se bucură! Deja înțelege că îi va fi bine!”
Și dacă frații mai mari aveau actele în regulă, în cazul lui Anghel, problema era una complexă, din cauza formalităților obligatorii. Şi asta pentru că bebeluşul s-a născut în Bulgaria, de undea avea un certificat de naștere provizoriu, fără IDNP.
ELENA JEPAN, psiholog, Direcția Protecția Copilului și Familiei, r. Taraclia: „Am constatat că acest copil nu poate beneficia de indemnizație de stat pentru că documental, nu este cetățean al Republicii Moldova, nu are IDNP.”
Mai mult, oficial, copilul nu putea fi nici vaccinat în lipsa unui act de identitate. Pe fir a intrat însă ARBOM, care a insistat pe lângă Ambasada Bulgariei în Moldova, dar și pe lângă misiunea diplomatică a Republicii Moldova la Sofia, astfel încât să fie accelerat procesul de perfectare a actelor pentru Anghel, ținând cont de situația delicată.
ALEXANDR BORIMECICOV, director ARBOM: „Datorită acestui efort comun între ARBOM și cele două Ambasade, am reușit să ajungem la un rezultat logic. Serviciile sociale, în custodia cărora se află Anghel, pot deja să meargă la ASP pentru a obține certificatul de naștere. Iar Consulatul Republicii Moldova de la Sofia ne-a anunțat că este gata să ne ofere în continuare suport, dacă va fi nevoie.”
ARBOM a venit și cu un ajutor de primă necesitate pentru micuțul Anghel! Vorbim despre scutece, produse de igienă și alimentare, dar și hăinuțe. La final, am aflat că drama acestor trei micuți are rădăcini mult mai adânci. Acum doi ani, alți doi frați mai mari din această familie au ajuns în grija Domnicăi Coilîeva, părăsiți de aceeași mamă. Ambii au fost înfiați deja și cresc într-o familie în care au parte de dragoste și grijă părintească.
ALEXANDR BORIMECICOV, director ARBOM: „Din numele ARBOM, îi mulțumim Domnicăi Coilîeva pentru eroismul de care dă dovadă, îngrijind și educând atâția copii. Vom monitoriza cazul în continuare, pentru a interveni în caz că va fi nevoie de ajutorul nostru.”
În prezent, pe lângă frații Maxim, Ivan și Anghel, Domnica Coilîeva mai îngrijește de alți doi copii, dintre care unul cu nevoi speciale. Până acum, în această familie de asistenți parentali profesioniști au trecut 15 copii aflați în situații de risc.