FOTO // Culturi agricole, distruse de flăcări. Într-un lan au ars o combină și un tractor

Mai multe hectare de culturi agricole au fost nimicite de flăcări în raioanele țării în ultimele 24 de ore. Pompierii au intervenit în 36 cazuri pentru stingerea focarelor care au fost înregistrate în mai multe raioane.

Astfel, în după miaza zilei de ieri, pompierii au fost solicitați pentru a stinge un lan de grâu afectat de flăcări în apropierea satului Cernoleuca, raionul Dondușeni. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 15:58. La fața locului au ajuns 6 echipe de pompieri, care au reușit lichidarea focarelor către ora 17:10. Datorită intervenției operative a salvatorilor, focul nu a obținut răspândire, iar în urma arderii au fost nimicite 7 hectare de grâu din terenul cu suprafața totală de 38 hectare.

În seara zilei de 16 iulie, pompierii au intervenit și în raionul Hâncești în apropierea satului Buțeni. Cazul a fost înregistrat la ora 21:30, iar potrivit datelor înregistrate o combină de balotare a luat foc în timpul efectuării lucrărilor agricole într-un lan cu suprafața totală de 50 hectare. Pentru stingerea incendiului la fața locului au intervenit 3 echipe de salvatori. Arderea a fost lichidată către ora 23:47.

În urma incendiului, focul a distrus în totalitate un tractor de model KLA cu o combină de balotare, dar și 5 hectare de miriște uscată cu 20 baloți de paie.

Tot, în raionul Comrat, localitatea Dezghingea pompierii au stins 35 hectare de miriște uscată.

În acest context, IGSU îndeamnă populația să respecte cu strictețe regulile de apărare împotriva incendiilor, mai ales, în perioada caniculară și în condiții de umiditate redusă.

Cu scopul prevenirii incendiilor de vegetație și a culturilor agricole în perioada secerișului, care pot afecta suprafețe extinse, cetățenii sunt rugați să evite utilizarea focului deschis, în preajma lanurilor, spațiilor forestiere și locurilor de agrement.

Mai mult, angajații sectorului agricol sunt rugați să nu alimenteze tehnica agricolă cu carburanți și lubrifianți pe teritoriul terenurilor agricole, iar fumatul este strict interzis.

De asemenea, în vederea prevenirii incendiilor de vegetație și a lanurilor cu cereale, salvatorii vin cu recomandări către maturi, care au în grijă copii, să-i monitorizeze strict, pentru a nu le permite jocul cu focul în spațiile deschise și în apropierea sectorului locativ.

În situații de risc oamenii sunt rugați să apeleze Serviciul 112.

 

 

Total
0
Shares
Total
0
Share