La sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, Berlinul a suferit mari pierderi, fiind peste 400.000 de case distruse şi circa 75 de milioane de metri cubi de moloz care trebuiau eliminate. Ruinele clădirilor distruse au fost aruncate în mare parte în afara limitelor oraşului, dar şi în unele locuri din oraş, formând munţi de moloz. Unul dintre cei opt astfel de munţi de moloz, cel mai înalt şi cu o o istorie interesantă este Teufelsberg sau Muntele Diavolului, situat în localitatea Grunewald, în vestul Berlinului.
Teufelsberg are 80 de metri înălţime şi este format din 26 de milioane de metri cubi de moloz. Acesta stă pe locul unei foste şcoli naziste de instruire militară, proiectată de arhitectul-principal al lui Hitler, Albert Speer. De fapt, ruinele şcolii sunt încă îngropate dedesubt. După ce germanii au pierdut războiul, au existat tentative de a demola şcoala folosind explozibilul, dar structura a fost atât de viguroasă încât au decis că ar fi mai uşor să o îngroape sub ruine.
Zilnic 800 de camioane veneau şi descărcau câte 7.000 de metri cubi de moloz la Teufelsberg. Ruinele au fost colectate şi sortate în mare parte de femei, pentru că după război, cu 15 de milioane de bărbaţi morţi, răniţi sau pierduţi, responsabilitatea de a curăţa şi reconstrui Germania a căzut în mare parte pe femei. Aceste femei au ajuns să fie cunoscute sub numele de Trümmerfrauen sau „femeile de moloz”, nume pe care l-au primit pentru eforturile lor. Cu 120 de metri deasupra nivelului mării, Teufelsberg a devenit cel mai înalt punct din Berlin. Având vizibilitate neîngrădită, armata SUA a decis că acest loc ar putea deveni un loc excelent pentru a configura acolo un post de ascultare.
Primele iniţiative de ascultare ale telefoniei s-au desfăşurat la Teufelsberg, pentru interceptarea comunităţilor ruseşti care controlau Germania de Est. În 1963, au fost înălţate structuri permanente, însă nu foarte discret. Au existat 5 cupole mari de radar, unele dintre ele fixate pe vârfurile turnurilor de trei şi şase etaje. Fiecare cupolă radar conţinea antene masive de comunicaţii prin satelit, fiecare de 12 metri. Au mai fost găsite şi diverse echipamente de spionaj din cele mai sofisticate, pentru acel moment, care să permită SUA şi serviciilor secrete britanice să intercepteze semnalele de comunicaţii prin satelit, unde radio, semnale prin microunde şi alte transmisii. Operată de către Agenţia Naţională de Securitate din SUA (NSA), staţia din Berlin a fost oficial recunoscută ca fiind una dintre cele mai mari staţii de ascultare.