(foto) Cumătrul lui Igor Dodon a fost numit în funcția secretar al Consiliului Suprem de Securitate chiar de președintele RM

victor gaiciuc, cumatrul lui dodon,dodon igor, cumatrism moldova, cumatrism guvern, consiliul de securitate, securitate moldova, ministerul apararii

Șeful statului Igor Dodon are un nou consilier. Este vorba despre deputatul PSRM, Victor Gaiciuc, pe care președintele la numit în funcția de consilier al în domeniul apărării și securității naționale, secretar al Consiliului Suprem de Securitate (CSS).

Potrivit „Crime Moldova”, pe Gaiciuc şi Dodon îi leagă o prietenie de mai mulţi ani, iar în 2011, relaţiile celor doi au devenit şi mai apropiate, după ce Igor Dodon a devenit naşul de cununie al lui Sergiu Gaiciuc, fiul mai mic al generalului.

În septembrie 2017 Dodon refuza propunerea Guvernului privind candidatura la funcția de ministru al Apărării a lui Eugen Sturza și îl propunea la funcţia de ministru al Apărării, pe care l-a decorat cu ocazia Zilei Independenţei cu Ordinul Republicii.

Sursa foto: zdg.md

Acum, președintele spune că l-a numit pe Gaiciuc în funcția de consilier și secretar al CSS, motivând că acesta „are o experiență temeinică în organele securității statului, a deținut funcții de conducere, manifestînd profesionalism inclusiv în calitate de ministru al apărării. Domnul Gaiciuc se remarcă și prin bogata sa activitate diplomatică, ca Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Regatul Belgiei și ca Reprezentant al Republicii Moldova la NATO”.

„Prin desemnarea domnului Victor Gaiciuc în funcție, am deplină încredere în capacitatea domnului Gaiciuc de a garanta eficiența în activitatea Consiliului și de a contribui la întărirea sectorului apărării și securității naționale”, susține Dodon, conform căruia pentru săptămâna curentă a fost stabilită organizarea ședinței Consiliului Suprem de Securitate „cu subiecte de importanță majoră pentru societate”.

De menționat că, în timpul campaniei prezidenţiale din toamna anului 2016, Victor Gaiciuc s-a remarcat prin contribuţia substanţială la victoria prietenului său. Mai mult, o anchetă a Centrului de Investigaţii Jurnalistice a dezvăluit că Uniunea Ofiţerilor din Republica Moldova, al cărei preşedinte era Victor Gaiciuc, ar fi stat la baza răspândirii informaţiilor calomnioase despre Maia Sandu, inclusiv despre aducerea celor 30 de mii de sirieni. Potrivit jurnaliştilor de la Centrul de Investigaţii Jurnalistice, Uniunea Ofiţerilor a fost cea care a comandat, a achitat şi a distribuit pliantele cu informaţii false despre principalul contracandidat al lui Igor Dodon.

Victor Gaiciuc s-a mai remarcat în toamna anului 2016 şi printr-o declaraţie în care susţine că exemplul Donbasului este demn de toată admiraţia, având în vedere că rebelii din regiune au reuşit să opună rezistenţă armatei ucrainene. La fel, şi Igor Dodon a făcut declaraţii scandaloase cu privire la Ucraina, menţionând în cadrul unei emisiuni că peninsula Crimeea ar aparţine Federaţiei Ruse.

„Înalta distincție mă obligă sa rămân implicat și mai activ în opera de statornicire și prosperare a statului nostru Republica Moldova. Voi continua cu același entuziasm și consacrare, cum am făcut-o pe parcursul anilor”, a scris generalul pe pagina sa de pe reţeaua odnoklassniki.ru.

Generalul Gaiciuc a deţinut funcţia de ministru al Apărării în anii 2001-2004, când la guvernare se aflau comuniştii. La 15 octombrie 2004, Gaiciuc este demis prin decret prezidenţial, în urma unui demers al Consiliului Suprem de Securitate, fiind criticată activitatea Ministerului Apărării, care a tolerat lipsa unei evidenţe reale a patrimoniului militar al Armatei Naţionale şi cazurile de încălcare a drepturilor militarilor în termen. Această revocare a avut loc ca urmare a unui scandal legat de sustragerea ilegală din depozitele Armatei Naţionale a unui lot de arme: 200 de grenade F-1; 31 de aruncătoare de grenade; 90 mii de muniţii.

La data de 12 ianuarie 2005, Victor Gaiciuc a fost numit în funcţia de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Regatul Belgiei şi de Reprezentant al Republicii Moldova la NATO.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share