FOTO // Curs de instruire pentru 44 pompieri voluntari. Ce tehnici noi au învățat salvatorii

Cursul s-a desfășurat în perioada 21-23 și 28-30 iulie 2023, în cadrul Centrului Republican de Instruire al IGSU din raionul Ialoveni, localitatea Răzeni.

Aici, pompierii voluntari au fost instruiți de 10 formatori, angajați ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Cei 44 de salvatori au avut parte de lecții teoretice și practice, unde au însușit mai multe aspecte ale meseriei de pompieri și salvatori. Cursul de instruire a cuprins tematici precum tehnicile de securitate personală în timpul efectuării lucrărilor de intervenție, conceptul de organizare a intervențiilor, utilizarea echipamentul individual de protecție al pompierilor, dar și specificul tehnic al autospecialelor din dotare.

Totodată, pompierii voluntari și-au format unele deprinderi în timpul lecțiilor practice, privind metodele de lichidare a incendiilor în sectorul locativ, incendiilor de vegetație, dar și stingerea flăcărilor în condiții insuficiente de apă, vânt puternic și temperaturi joase.

Mai mult, formatorii au inclus în programul cursului și aspecte privind efectuarea lucrărilor de descarcerare și deblocare a persoanelor în urma accidentelor rutiere.

De asemenea, angajații SMURD au desfășurat lecții demonstrative în domeniul acordării primul ajutor persoanelor sinistrate, printre care efectuarea manevrelor de resuscitare, acordarea primului ajutor în urma unor hemoragii, dar și tehnici de imobilizare și transportare a persoanelor rănite.

La finalizarea cursului de formare inițială a pompierilor voluntari, participanților le-au fost înmânate certificate de calificare. Cursul a avut drept scop pregătirea profesională a angajaților posturilor voluntare de salvatori și pompieri din raioanele Cahul, Strășeni, Ialoveni, Călărași, Briceni, Hâncești și Leova, care reprezintă forța primară de intervenție, până la sosirea echipelor specializate.

Instruirile au fost organizate în contextul colaborării IGSU și Solidarity Fund PL în țara noastră, în cadrul proiectului pilot „Consolidarea capacităților de protecție civilă în Republica Moldova”.

 

Total
0
Shares
 
Total
0
Share