(foto) Drum bun pentru Andrei Năstase!

Drum bun pentru Andrei Năstase, constantin tutu, drumuri bune pentru moldova, vlad plahotniuc, pdm, guvernul filip

Drumul care duce spre casa liderului Platformei DA, Andrei Năstase, a intrat în reparație. Despre acest lucru a anunțat azi deputatul PDM Constantin Țuțu, care s-a implicat personal în soluționarea acestei probleme.

Țutu a postat câteva poze de la fața locului pe Facebook, spunând că în virtutea acestui fapt la Jurnal TV în continuare vor spune că nimic nu se face în țara asta.

“Mă aflu pe strada Drumul Schinoasei din orașul Codru și am vești bune pentru locuitorii din această zonă, inclusiv și pentru Andrei Năstase. În sfârșit această porțiune de drum a intrat în reparație, după zeci de demersuri și uși la care am bătut. Sunt convins, chiar dacă am făcut posibil reparația drumului din fața casei lui Andrei Năstase, el în continuare va striga la televiziunile care-l promovează că nimic nu se construiește în această țară. În schimb alți oameni, precum maestrul Anatol Mârzenco, a ieșit la poartă pentru a spune mulțumesc. Pentru mine aprecierea unor astfel de oameni contează mult mai mult decât opinia oponenților politici”, a spus Constantin Țutu.

Andrei Năstase încă nu a reacționat în nici un fel vizavi de această situație.

Drumul care duce spre casa lui liderului Platformei DA, Andrei Năstase, a intrat în reparație, vlad plahotniuc, pdm, constantin tutu

constantin tutu, drumul care duce spre casa lui liderului Platformei DA, Andrei Năstase, a intrat în reparație, vlad plahotniuc, pdm,

drumuri bune pentru moldova, pdm, guvernul filip, vlad plahotnic,

Total
0
Shares
 
Total
0
Share