FOTO // Echipa lui Ilan Șor a modernizat Centrul de Sănătate din Mîrzaci, Orhei: “În pofida tuturor piedicilor, noi continuăm să muncim și să mergem înainte!”

Echipa lui Ilan Șor modernizează satul Mîrzaci. Oficiul Medicilor de Familie a fost reabilitat și a fost instalat un sistem de încălzire autonom

În cadrul unei colaborări eficiente între autoritățile publice locale, conducerea raionului Orhei și echipa lui Ilan Șor, satul Mîrzaci, comuna Mîrzești, din raionul Orhei, a beneficiat de o transformare impresionantă. Oficiului Medicilor de Familie din localitate a fost reabilitat, printr-un proiect de modernizare menit să ofere servicii medicale mai bune și condiții optime pentru comunitatea locală.

Pe parcursul proiectului de modernizare, echipa lui Ilan Șor a intervenit activ pentru a aduce îmbunătățiri semnificative în infrastructura și facilitățile medicale. Astfel, pardoseala clădirii a fost complet schimbată, asigurând un mediu mai sigur și mai confortabil pentru pacienți și personalul medical.

Un alt aspect important al modernizării a fost implementarea unui sistem de încălzire autonom pe lemne, ceea ce va asigura un confort termic sporit în timpul sezonului rece, eliminând dependența de alte surse de încălzire și contribuind la protejarea mediului înconjurător prin utilizarea unei surse de energie regenerabilă.

La evenimentul de inaugurare a Centrului de sănătate din satul Mîrzaci au fost prezenți și reprezentanții echipei lui Ilan Șor, care au remarcat cât de vital este acest proiect pentru o comunitate rurală.

„Dragi oameni, vă mulțumesc că ați găsit timp pentru a fi prezenți în această zi importantă. Este vorba despre un obiect de infrastructură realizarea căruia a fost posibilă datorită strategiei de dezvoltare a satelor și comunelor din raionul Orhei. Acest Oficiu al medicilor de familie va asigura, din acest moment, deservirea medicală necesară de calitate, începând cu nou-născuții și terminând cu pensionarii din această comunitate minunată. Faptul că în a. 2019 ați acordat votul Dumneavoastră de încredere reprezentantului echipei lui Ilan Șor, dă roade și astăzi”, a conchis Cristina Cojocari, viceprimar al municipiului Orhei.

Ca de fiecare dată, Ilan Șor a făcut tot posibilul ca să vină personal cu detalii privind parcursul de viitor al satelor din Republica Moldova.

„Vă salut dragi prieteni, sunt nespus de bucuros că proiectele din raionul Orhei continuă în acest ritm. În fiecare sat din raionul Orhei am instalat iluminat stradal, am construit terenuri de joacă, am inaugurat parcuri și estrade de vară, iar acum a venit momentul drumurilor și infrastructurii în sănătate. Eu vă promit că în curând fiecare sat din raion va fi reabilitat, pentru că proiectele noastre masive de infrastructură continuă. În pofida tuturor piedicilor pe care ni le pune regimul actual, noi continuăm să muncim și să mergem înainte. Așa a fost, așa este și așa va fi!”, le-a spus în adresarea sa Ilan Șor localnicilor prezenți la eveniment.

Cu un cuvânt de mulțumire pentru implicarea autorităților locale și raionale a venit și directorul Centrului medicilor de familie din localitate, Iurie Lupăcescu. Acesta a remarcat cât este de importantă infrastructura medicală în satele Republicii Moldova, motivând acest fapt prin nevoile zilnice ale cetățenilor care nu au posibilitatea de a se deplasa tocmai în oraș pentru a se trata.

În plus, teritoriul adiacent clădirii a fost amenajat, creându-se un spațiu prietenos și accesibil pentru pacienți și vizitatori. Această abordare a modernizării a avut ca rezultat un cadru mai plăcut și funcțional pentru îngrijirea sănătății comunității.

Evenimentul de inaugurare a Centrului de sănătate din satul Mîrzaci a culminat cu o liturghie de sfințire a imobilului oficiată de parohul bisericii locale. Prezența parohului bisericii din sat la evenimentul de inaugurare a subliniat importanța și binecuvântarea acestui proiect pentru comunitatea rurală.

Prin această inițiativă, echipa lui Ilan Șor continuă să demonstreze angajamentul său față de dezvoltarea și îmbunătățirea condițiilor de trai ale locuitorilor din raionul Orhei. Prin colaborarea dintre diferite entități, comunitatea locală este sprijinită în vederea atingerii unui nivel mai înalt de confort și bunăstare.

Modernizarea Oficiului Medicilor de Familie din satul Mîrzaci reprezintă doar un exemplu din multiplele proiecte ce au fost deja implementate și care au adus beneficii semnificative oamenilor din această zonă.

Comunicat de presă

Total
0
Shares
Total
0
Share