Încă un proiect care demonstrează că echipa Partidului „ȘOR”, în frunte cu Ilan Șor, își respectă promisiunile potrivit cărora localitățile administrate de primarii formațiunii vor fi modernizate și că raionul Orhei va deveni de vis. Comuna Biești, din care face parte și satul Slobozia-Hodorogea, se poate lăuda cu o estradă de vară și un parc în care sunt bănci, terenuri de joacă, aparate de fitness și alte echipamente, care îi bucură atât pe copii, cât și pe adulți.
„E tare frumos acum la noi, așa cum nu a mai fost vreodată. A fost amenajat un loc unde ne putem aduna cu toții la ocazii speciale, de Hram și alte sărbători. Le mulțumim tuturor care s-au străduit pentru noi”, a spus o localnică.
Președintele Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, a intervenit online, pentru a-i felicita pe locuitorii comunei Biești cu ocazia sărbătorii localității și finalizării proiectelor, care le aduc oameni siguranță, confort și bunăstare.
„Vă felicit cu ocazia importantei sărbători pentru localitatea dumneavoastră. Îl cunosc pe primarul comunei de mult timp și, în mare parte, lui i se datorează implementarea acestui proiect mic, dar care este foarte important. Mă bucur că până acum am reușit să iluminăm străzile, să construim terenuri de joacă, dar lucrurile bune nu se opresc aici. Așa cum am promis, raionul Orhei va fi de vis. Vom construi Europa acasă, cu propriile puteri, fără a sta cu mâna întinsă. Îi mulțumesc primarului pentru munca depusă, pentru activismul său, pentru că luptă pentru localitatea pe care o administrează. Vă felicit și vă dau cuvântul de onoare că vom construi locuri de vis. La mulți ani!”, a dat asigurări Ilan Șor.
La eveniment a participat și președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu.
„Mă bucur să văd un număr atât de mare de copii aici, la Biești, ceea ce ne determină să depunem eforturi și mai mari pentru dezvoltarea localității. Satele noastre, Republica Moldova trec prin situații complicate, dar, în pofida tuturor, trebuie să găsim timp să ne întâlnim la diverse evenimente, să discutăm, să comunicăm, sa căutăm soluții împreună. Să fiți în continuare la fel de înțelepți, răbdători, mândri, iertători și plini de dragoste. Doar astfel putem trece peste toate greutățile”, a menționat Dinu Țurcanu.
La rândul său, primarul comunei Biești, Grigore Svecla, a menționat următoarele:
„Timp de trei ani, am căutat soluții pentru a construi această estradă de vară și pentru a amenaja un parc. În final, acest proiect a fost făcut datorită prietenilor și colegilor mei din Consiliul raional, dar și cu sprijinul lui lui Ilan Șor. Sper că acest loc din comuna Biești să rămână pentru mulți ani cel mai frumos, cel mai luminos, unde ne putem aduna cu toții. Sperăm să organizăm cât mai multe reprezentanții artistice”, a precizat primarul.
Comuna Biești a fost inclusă în cea de-a doua etapă a Strategiei de dezvoltare a raionului Orhei, intitulată „Raionul Orhei, raion de vis”, lansată la inițiativa lui Ilan Șor. Potrivit acestui program, în anii 2022-2027, urmează să fie modernizate toate cele 74 de localități din raionul Orhei. Anul acesta, se propune schimbarea aspectului în 30 de localități. În 2022, șase comune au fost modernizate conform Strategiei de dezvoltare a raionului Orhei.
Comunicat de presă