Proiectul ”Magazine Sociale”, susținut de Partidul Politic ”ȘOR”, se extinde. Cel de-al 100-lea magazin social a fost deschis astăzi în orașul Hâncești. Astfel, beneficiarii de carduri sociale pot face mai multe economii, grație prețurilor mai mici cu 25% față de restul magazinelor. Cel mai vital produs alimentar – pâinea – poate fi procurată cu doar 2 lei.
La evenimentul de deschidere a fost prezent liderul Partidului Politic ”ȘOR”, Ilan Șor, reprezentantul împuternicit în Hâncești, Victor Perțu, dar și zeci de oameni, care au menționat că au așteptat cu nerăbdare această zi.
Ilan Șor a accentuat că magazinele sociale și extinderea rețelei, pentru a fi cât mai accesibile pentru un număr mai mare de oameni, este încă o promisiune pe care Partidul Politic „ȘOR” o onorează. ”Acum un an, am declarat că vom deschide 100 de magazine sociale ”Merișor”. Nimeni nu a crezut atunci în vorbele mele. Iar noi ne-am ținut de cuvânt și iată că astăzi asistăm la marele eveniment de deschidere al celui de-al 100-lea magazin. Pentru noi, pensionarii sunt o categorie importantă de oameni și eu am promis că o să vină timpul când bunicii își vor ajuta nepoții și nu invers”, a declarat Ilan Șor la eveniment.
Totodată, el le-a adus oamenilor o altă noutate bună și anume faptul că produsele în magazinele sociale vor fi și mai ieftine. „Recent, am identificat posibilitatea unei noi ieftiniri a produselor alimentare în rețeaua de magazine sociale, ceea ce va permite cetățenilor să facă economii și mai mari. Vreau să vă promit că vom lucra și în continuare pentru dvs., pentru că vă iubim”, a asigurat președintele Partidului Politic ”ȘOR”, Ilan Șor.
Reprezentantul împuternicit al Partidului Politic „ȘOR” în Hâncești, Victor Perțu a arătat cât de importante sunt aceste magazine pentru persoanele cu venituri mici, în special cei din mediul rural. ”Înţeleg foarte bine principalele probleme și dificultăți cu care se confruntă oamenii zi de zi. Uneori, în sate nu există un magazin alimentar normal, iar în cele din oraş preţurile sunt atât de mari şi exagerate, încât mulți pensionari și nevoiaşi nu-și pot permite să cumpere chiar şi produse alimentare de primă necesitate. Acest magazin va permite fiecăruia să economisească, procurând produse și bunuri de primă necesitate la preţuri accesibile. Adică, oamenilor le va fi mai uşor să supravieţuiască, având venituri modeste”, a declarat Victor Perțu.
Grație rețelei de magazine sociale, aproximativ 300 de mii de cetățeni, deținători ai cardurilor sociale, pot procura mărfuri mai ieftine. Potrivit calculelor unor experți independenți, în trei ani, oamenii au economisit peste 50 de milioane de lei.
Proiectul a fost inițiat acum trei ani în orașul Orhei, la inițiativa lui Ilan Șor. În scurt timp însă, la solicitările cetățenilor, proiectul a fost extins pe întreg teritoriul țării. În prezent, funcționează 49 de magazine sociale și 51 de puncte mobile, la care sunt angajate 800 de persoane.
Pe lângă proiectul „Magazine Sociale”, la inițiativa primarului de Orhei Ilan Șor, este implementat și programul „Farmacii Sociale”, care permite procurarea medicamentelor mai ieftine de către oamenii cu venituri reduse.