FOTO // Ilan Șor: Dacă voi fi desemnat premier, sunt gata să aduc în țară investiții de 10 miliarde de euro!

Un plan investițional fără precedent a fost prezentat astăzi de președintele Partidului „ȘOR”, Ilan Șor. Este vorba de 10 miliarde de euro, care vor ajuta Republica Moldova să iasă imediat din criză și să creeze, cel puțin, 100 de mii de locuri de muncă. Banii sunt împărțiți în două părți egale. Cinci miliarde reprezintă investiții directe în economie, iar alte cinci miliarde reprezintă un împrumut pe o perioadă de 20 de ani, cu o dobândă anuală de unu la sută.

În domeniul social, urmează a fi compensată integral diferența dintre vechile și noile tarife pentru gazele naturale, electricitate și energia termică. Oferirea unei compensații unice de 10.000 de lei pentru fiecare gospodărie. Urmează a fi dublat bugetului pentru sănătate, pentru majorarea de două ori a salariilor personalului medical, achiziția de ambulanțe, extinderea listei medicamentelor compensate, restabilirea imediată a punctelor medicale mobile în toate localitățile, modernizarea echipamentului în toate spitalele regionale și crearea unei rețele de farmacii în toate localitățile.

De asemenea, este prevăzută dublarea bugetului în domeniul educației, pentru majorarea de două ori a salariilor pedagogilor și stoparea procesului de închidere a școlilor din sate. Dublarea bugetelor pentru grădinițe și școlile primare. Asigurarea elevilor cu alimentație de două ori pe zi, reorganizarea și modernizarea învățământului profesional-tehnic. Pentru studenți, educația urmează a fi gratuită în universitățile de stat.

O altă componentă importantă a planului de dezvoltare a țării, elaborat de Ilan Șor, prevede modernizarea infrastructurii. În acest sens, se propune investirea a unui miliard de euro pentru reconstrucția și construcția drumurilor. Alte, cel puțin, 500 de milioane de euro vor fi alocate pentru construcția a cinci poduri auto între Moldova și România.

Tot 500 de milioane de euro vor fi alocate pentru modernizarea căii ferate, iar 300 de milioane de euro – pentru construcția unui nod aerian internațional.

În domeniul energetic, urmează a fi cheltuite 500 de milioane de dolari pentru construcția unor stații atomice mici, care vor permite asigurarea independenței energetice a țării.

Și pentru agricultură sunt prevăzute investiții de 300 de milioane de euro. Cu acești bani va fi construit un sistem de irigație.

Acordul de investiții va obliga țara noastră să ducă o politică externă inteligentă, în condiții de paritate atât cu Estul, cât și cu Vestul, în interes național, a explicat Ilan Șor.

Total
0
Shares
Total
0
Share