Politic

FOTO // Ilan Șor: Orheiul a devenit pentru al șaptelea an consecutiv capitala sărbătorilor de iarnă

Pinterest LinkedIn Tumblr

Orheiul a intrat duminică, 12 decembrie, în atmosfera sărbătorilor de iarnă. Iluminatul festiv a fost aprins și a fost inaugurat cel mai mare pom de Crăciun din țară, care măsoară 22 de metri înălțime. De asemenea, tot orașul a fost împodobit cu mii de beculețe și ornamente luminoase și a fost amenajat un orășel european. Printre surprizele serii s-au numărat un spectaculos show de video mapping, fanfara lui Moș Crăciun și recitalul incendiar susținut de interpreta din România, Ana Lesko.

În pofida ploii, sute de oameni, echipați cu umbrele, au venit în Piața Vasile Lupu din Orhei, acolo unde a fost dat startul manifestărilor dedicate sărbătorilor de iarnă. De asemenea, au fost aprinse luminițele de pe bradul instalat în centrul orașului, împodobit cu mii de ghirlande.

Seara de poveste a început cu un frumos spectacol pentru copii, cu personaje din poveștile de iarnă și cu animatori.

Ulterior, cei mici l-au întâmpinat pe moș Crăciun și Alba ca Zăpada, care, bineînțeles, au venit cu o desagă plină de daruri, dar și cu căciuli de Moș Crăciun pe care le-a împărțim copiilor.

Printre surprizele serii a fost un show de video mapping. Imagini spectaculoase 3D au fost transpuse, cu ajutorul proiectoarelor, pe clădirea Consiliului raional Orhei. Cei care nu au avut duminică posibilitatea să urmărească spectacolul de lumini, au ocazia să-l vadă în fiecare seară, începând cu ora 20:00.

De asemenea, în Piața Vasile Lupu, a fost amenajat un orășel european, unde a fost deschis un iarmaroc handmade, unde participanții au putut simți atmosfera europeană a sărbătorilor de iarnă.

De pe scena instalată în centrul orașului Orhei au curs urările de bine, cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Primarul și cetățeanul de onoare al municipiului Orhei, președintele Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, a dat asigurări că Orheiul va rămâne capitala sărbătorilor de iarnă.

„Și anul acesta avem cel mai frumos pom de Crăciun. Vom avea și cel mai frumos târg de Crăciun, unde totul va fi gratuit. A fost construit și un orășel european. Noi trebuie să construim Europa aici, acasă. Sărbătorile de iarnă ne oferă prilejul să fim mai buni și uniți, ca o adevărată familie. Magia lor ne aduce bucurie și ne amintesc de copilărie, de emoții pozitive și de Moș Crăciun. Așa cum v-am promis, Orheiul va rămâne capitala sărbătorilor de iarnă. Vă iubesc!”, a declarat Ilan Șor.

Iar primarul municipiului Orhei, Pavel Verejanu, a spus că 2021 este un an plin de realizări:

„Anul ce, iată, se încheie a fost un an bun, în care am reușit să realizăm multe proiecte benefice pentru oameni. Sunt mândru că fac parte dintr-o echipă excelentă. Ceea ce nu am reușit în acest an, vom face la anul. Important e să fim uniți. La mulți ani, Orhei! La mulți ani, Moldova!”.

„Este o seară magică. Dumnezeu ne iubește nespus, ne-o demonstrează prin ploaia ciobănească din această seară. Anul acesta a fost un an foarte bun, am inaugurat proiecte importante, de infrastructură, pentru viitorul copiilor. Dragostea lui Ilan Șor față de orheieni se manifestă prin toate proiectele pe care le susține. Dacă Moldova are un viitor, acesta se numește Orhei. În anul care vine, ne vom mobiliza la fel de exemplar, pentru a reuși să realizăm și mai multe proiecte frumoase”, a dat asigurări Dinu Țurcanu.

La eveniment au participat și deputații Partidului „ȘOR”, reprezentanții din conducerea formațiunii, dar și președintele de onoare al partidului, Valerii Klimenko, care i-au felicitat pe orheieni și pe oaspeții orașului, cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Printre ei și deputatul Partidului „ȘOR” și vicepreședintele formațiunii, Marina Tauber.

„Anul acesta, sărbătorile de iarnă au o semnificație aparte. Republica Moldova trece printr-o perioadă complicată. La Orhei, însă, totul merge bine. Și asta pentru că orașul este administrat de un gospodar, de Ilan Șor, care se străduiește să avem sărbători frumoase și o viață mai bună. 2021 este un an de succes. Am reușit să îndeplinim mai multe promisiuni și să demonstrăm că Orheiul este campion la capitolul infrastructură și nu numai, care concurează cu orașele europene. Vă felicit că în 2015 ați făcut o alegere corectă. Suntem singura echipă care promite și face. Mulți își doresc să aibă condițiile de viață care sunt la Orhei. Vă felicităm! Vă iubim!”, a fost urarea Marinei Tauber.

„Bradul din Orhei este cel mai frumos din Europa. Tot ce se face la Orhei, se face din suflet, la inițiativa echipei Partidului „ȘOR”. Sperăm că anul care vine va și mai bun și toate dorințele dvs. vor fi realizate”, a menționat Reghina Apostolova.

Iar vicepreședintele Partidului „ȘOR”, Vitalie Balinschi, a afirmat următoarele:

„Pentru al șaptelea an consecutiv, la Orhei, se inaugurează cel mai mare și mai frumos brad de Crăciun. Acesta este încă un exemplu că Orheiul este cel mai frumos din țară. La mulți ani tuturor!”.

Sărbătoarea a continuat cu un concert, la care au participat trupele de muzicieni de la Brass Band și The One Band. Atmosfera de sărbătoare a fost încinsă de interpreta din România, Ana Lesko, care a oferit un recital de excepție!

Comunicat de presă.

loading...

Comments are closed.