FOTO // IMAGINI SFÂȘIETOARE. Migranții din Siria au fost respinși cu gloanțe și gaze lacrimogene de la granița cu Grecia

Refugiaţii veniţi din Turcia spre Europa au ajuns în cursul acestei săptămâni la graniţa dintre Turcia şi Grecia. Mulţi dintre ei au venit la bordul unor ambarcaţiuni improvizate, iar unii, inclusiv copii, au pierit în fuga lor de război, sărăcie şi foamete, scrie digi24.

Veniţi în autobuze sau cu ajutorul unor ambarcaţiuni improvizate, cel puțin 13.000 de refugiați ar fi intrat în Grecia.

Poliţia greacă a recurs duminică din nou la gaze lacrimogene împotriva migranţilor care forţează pătrunderea în Grecia pe la frontiera terestră cu Turcia, în timp ce în insulele greceşti a crescut de asemenea numărul migranţilor care debarcă şi s-au înregistrat incidente, potrivit agenţiilor de presă.

Postul CNN Turk a transmis în direct imagini cu nori denşi de gaze lacrimogene la un punct de frontieră unde mii de refugiaţi, majoritatea din Siria, Irak, Pakistan, Afganistan şi Somalia, s-au adunat încă de vineri după ce preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a decis să nu mai împiedice refugiaţii să plece către vestul Europei.

„Suntem aici de două zile. Avem cu noi bebeluși și nu ne lasă să trecem. Folosesc gaze lacrimogene împotriva noastră. Nu avem mâncare, ce facem cu copiii noștri?” – spune un refugiat sirian.

Duminică a fost astfel a doua zi de ciocniri violente între poliţia greacă şi migranţi la punctul de frontieră Kastanies şi în alte puncte de la frontiera terestră cu Turcia. Atacate cu pietre de migranţi, forţele de ordine greceşti au reuşit totuşi să impiedice pătrunderea acestora, dar grupuri de câteva zeci de migranţi au reuşit să intre în Grecia prin secţiuni mai puţin protejate ale frontierei.

Guvernul de la Atena a convocat o şedinţă de urgenţă pentru a lua în discuţia problema migranţilor.

Ankara susţine că a fost nevoită să relaxeze controalele la graniţă pentru refugiaţii care încearcă să ajungă din Turcia în Uniunea Europeană, din cauza presiunii celor care vin din Siria, împinşi de avansarea forţelor siriene în bastionul rebel Idlib.

Citește și: Iran: 23 de parlamentari s-au infectat cu coronavirus

Total
0
Shares
 
Total
0
Share