FOTO // Încă un drum important din Orhei este renovat de către echipa lui Ilan Șor

În municipiul Orhei, se lucrează de zor la reabilitarea drumurilor secundare, dar și a celor între cartiere. Asta după ce toate arterele principale au fost renovate. În prezent, au loc lucrări de reparație în cartierul Nordic. Mai exact, este vorba despre un drum de ocolire, care leagă acest sector de traseul Orhei-Rezina.

Primarul de onoare al municipiului Orhei, Ilan Șor, a dat de mai multe ori asigurări că atât municipiul, cât și raionul Orhei vor continua să se modernizeze și să se dezvolte, așa cum a promis încă în 2015. Drept dovadă sunt nenumăratele proiecte realizate de echipa formațiunii sale.

Locuitorii din cartierul Nordic au primit cu mare bucurie vestea că drumarii și utilajele vor ajunge și pe strada lor.

„Până nu demult, strada era plină de mizerie. Drumurile, trotuarele erau foarte rele. Acum, totul este bine, curat și îi bucură atât pe copii, cât și pe adulți. Echipa Partidului „ȘOR” lucrează pentru oameni, cei din Parlament însă doar fură. Ar fi bine să vină la noi și să ia exemplu. Ilan Șor este de partea oamenilor, asta e clar”, a spus o locuitoare a orașului Orhei.

„Locuiesc de 15 ani în sectorul Nordic. Am așteptat foarte mult timp ca acest drum să fie reparat. Vă spun asta atât în calitate de pieton, cât și de șofer. Era imposibil de mers pe aici cu automobilul. Îi mulțumim primarului și Partidului „ȘOR” pentru tot ceea ce fac pentru noi”, a spus o altă femeie.

În context, primarul municipiului Orhei, Pavel Verejanu, a afirmat că lucrurile bune la Orhei se datorează sprijinului localnicilor și al lui Ilan Șor.

„Fiecare om are nevoie de să meargă pe un drum de calitate. Din acest motiv, echipa Partidului „ȘOR”, din 2015 încoace, lucrează asupra renovării drumurilor. An de an muncim pentru ca fiecare cărărușă din municipiul Orhei să fie asfaltată, așa cum am iluminat fiecare stradă și hudiță din oraș. În același timp, continuăm proiectul privind amenajarea curților de bloc. Ne propunem să amenajăm și Parcul „Orhei”, cel mai mare din oraș. Ne bucurăm că orheienii ne susțin, au răbdare, înțeleg că vom veni să facem reparație și pe strada lor, ceea ce ne face să mergem mai departe și să fim puternici”, a accentuat edilul Pavel Verejanu.

La rândul său, inginerul-șef al Întreprinderii Municipale Servicii Comunal-Locative Orhei, Nicanor Pulbere, a venit cu următoarele precizări:

„Drumul pe care îl renovăm în prezent leagă traseul central de municipiul Orhei. Lungimea acestui drum de ocolire este de 700 de metri și are o suprafață de 4300 mp. Totodată, continuă lucrările de reparație pe strada Iachir. Echipa de drumari, din care fac parte peste 70 de oameni, are tot ce este necesar pentru a efectua lucrările calitativ și la termen.”

De asemenea, au fost schimbate bordurile, reparate trotuarele și au fost amenajate căile de acces către locuințe.

În context, președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu, care a efectuat o vizită pe șantier, a menționat că implementarea tuturor proiectelor în municipiul și raionul Orhei nu ar fi fost posibilă, dacă nu ar fi existat management eficient.

„Municipiul Orhei este un model de dezvoltare demn de urmat, care continuă să uimească pozitiv. Ilan Șor a fost cel care, încă acum opt ani, a dat imboldul tuturor proceselor. Această cale de acces, care se repară acum, este foarte importantă pentru locuitorii sectorului Nordic și nu numai. Autoritățile raionale intervin de fiecare dată cu sprijin necesar, atunci când este cazul. Filosofia care ne-a permis să administrăm municipiul și raionul Orhei, de mai bine de opt ani, constă în faptul că noi suntem în slujba poporului, nu invers. Atunci când toate autoritățile locale și centrale vor înțelege că sunt plătiți din banul public, pentru a gestiona corect și în interesul cetățeanului, atunci rezultatele nu vor întârzia să apară. Împreună cu Ilan Șor, reușim să găsim cele mai bune soluții, noi, de optimizare, de eficientizare a banului public și datorită acestui fapt Orheiul arată așa cum arată acum. Suntem siguri că așa va arăta întreaga țară”, a specificat Dinu Țurcanu.

Până în 2022, la inițiativa echipei lui Ilan Șor, 85% din drumurile secundare din municipiul Orhei și toate cele principale au fost renovate.

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană, drum şi stradă

Ar putea fi o imagine cu drum, iarbă şi stradă

Ar putea fi o imagine cu stradă şi drum

Ar putea fi o imagine cu moară de vânt, drum şi antenă de satelit

Ar putea fi o imagine cu stradă şi drum

Ar putea fi o imagine cu stradă şi drum

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană, skateboard şi stradă

Comunicat de presă

Total
0
Shares
Total
0
Share