FOTO // Incendiu de vegetație la Ungheni. Au ars circa 70 de hectare

În dimineața zilei de 18 august, pompierii din cadrul Direcției Regionale Situații Excepționale Ungheni au intervenit la stingerea unui focar de ardere a vegetației uscate care a izbucnit în municipiul Ungheni în apropierea calei ferate.

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 07:35. Potrivit informațiilor înregistrate, o arie extinsă de stuf și iarbă uscată a fost cuprinsă de flăcări. Ajunși imediat la fața locului, pompierii au stabilit că o suprafață aproximativ de 70 ha de teren a fost afectată de foc și focarul de ardere se răspândea rapid.

Pentru stingerea focarului au intervenit 3 echipaje de intervenție IGSU, fiind antrenați 27 de pompieri, 6 pompieri departamentali cu trenul de incendii din cadrul Direcției Calea Ferată, precum și o autocisternă din partea autorităților publice locale. Arderea a fost localizată către ora 12:15, iar focarul a fost lichidat la ora 12:37. În urma arderii nimeni nu a avut de suferit, iar flăcările au nimicit 70 ha de stuf și vegetație uscată.

 

Total
0
Shares
 
Total
0
Share