(foto) Între timp, Partidul ȘOR a mai iluminat o localitate din circumscripțiile sale

partidul shor, ilan shor,marina tauber, iluminare stradala, circumscriptia orhei

Satul Târzieni, raionul Orhei, este o nouă localitate în care Partidul Politic ȘOR a instalat iluminatul stradal, în cadrul unui amplu proiect infrastructural care vizează toate cele peste 100 de localități din circumscripții 18 și 19, acolo unde formațiunea a învins la alegerile parlamentare. Prin acțiunile sale, Partidul Politic ȘOR demonstrează că este singurul partid al faptelor din Republica Moldova, susțin locuitorii satului.

Lucrările de instalare a sistemului de iluminare stradală la Târzieni au fost realizate în timp record – mai puțin de trei săptămâni. Echipele de muncitori au montat aici peste 70 de becuri LED economice, au tras mai mult de 2.000 de metri de cablu și au instalat panouri de automatizare.

Noul sistem a fost inaugurat în prezența vicepreședintelui Partidului ȘOR, deputatul Marina Tauber, care a menționat importanța pe care formațiunea sa o acordă dezvoltării infrastructurale a Republicii Moldova, dar în primul rând a celor 104 localități din circumscripțiile 18 și 19. Cu această ocazie, Partidul ȘOR a organizat și un concert la Târzieni, cu participarea renumitului ansamblu „Brio Sonores”. Festivitatea a culminat cu un impresionant foc de artificii.

Liderul Partidului ȘOR, deputatul Ilan Șor a amintit că formațiunea sa, pe lângă instalarea iluminatului stradal și-a asumat să achite și factura pentru energia electrică. El i-a îndemnat pe toți politicienii să urmeze exemplul Partidului ȘOR – să vorbească mai puțin și să facă mai mult pentru oameni.

Ne-am asumat și facturile de curent electric pentru iluminarea stradală, ca localitățile să nu trebuiască să caute bani pentru aceasta. De aceea, în timp ce unii pălăvrăgesc despre politică noi lucrăm. Îi îndemnăm pe toți politicienii să înceapă să lucreze. E timpul să facă lucruri bune pentru oamenii”, a îndemnat Ilan Șor.

Locuitorii din Târzieni spun că având în vederea experiența legată de partide și politicieni, au avut dubii în promisiunea făcută de Partidul Politic ȘOR că va realiza transformă reale în toate cele 104 localități. În schimb, acum s-au convins că este singura formațiune care își respectă angajamentele electorale.

Instalarea iluminatului stradal la Târzieni face parte dintr-un amplu proiect infrastructural lansat după alegerile parlamentare de Partidul ȘOR în cele 104 localități din circumscripțiile în care a învins la alegeri. Iluminatul stradal este doar prima etapă, satul Târzieni fiind deja a treia localitate în care a fost finalizat, iar în alte câteva zeci de localități se desfășoară lucrările.

După ce vor fi iluminate, în toate cele 104 localități vor fi  reparate drumurile, modernizate instituțiile de învățământ și punctele medicale, va fi implementat proiectul “Capitalul matern”, deschise farmacii și magazine sociale în fiecare localitate.

Total
0
Shares
Total
0
Share