FOTO // Inundații devastatoare în nord-estul Italiei: Doi oameni au murit și cel puțin, patru au dispărut

Doi oameni au murit și cel puțin patru au fost dați dispăruți, în urma inundațiilor devastatoare din nord-estul Italiei. Potrivit presei străine, localnicii au fost nevoiți să se urce pe acoperișuri, ca să nu fie luați de apă. Cea mai gravă situație este în regiunea Emilia-Romagna, scrie Digi24.ro

„Precipitaţiile nu s-au încheiat, vor continua timp de mai multe ore. Ne confruntăm cu o situaţie foarte, foarte complicată”, a declarat pentru canalul de ştiri SkyTG24 adjunctul Agenţiei pentru Protecţie Civilă, Titti Postiglione.

Oficialul a spus că mai multe persoane sunt date dispărute, dar nu a putut oferi numărul exact al acestora. Potrivit postului public de televiziune RAI, precum şi altor media, cel puţin patru persoane sunt date dispărute: una în Cesena, iar alte trei – în oraşul învecinat Forli.

Mai multe râuri au ieşit din matcă în Romagna, partea estică a regiunii, pe malul Mării Adriatice, forţând locuitorii unor oraşe precum Cesena să se urce pe acoperişul locuinţelor, de unde pompierii i-au preluat cu ajutorul elicopterelor sau al bărcilor pneumatice. Oraşul Ravenna a fost de asemenea grav afectat.

„A fost probabil cea mai grea noapte din istoria Romagna. Este de nerecunoscut după pagubele suferite”, a declarat pentru postul public de radio RAI primarul Ravenna, Michele de Pascale, care a mai precizat că 5 000 de persoane au fost evacuate doar din oraşul său în timpul nopţii.

Prim-ministrul italian Giorgia Meloni şi-a exprimat „întreaga solidaritate față de populaţia afectată” şi a scris pe Twitter că guvernul urmăreşte situaţia îndeaproape şi este pregătit să ofere asistenţă.

Ploile torenţiale care s-au abătut asupra regiunii Emilia-Romagna vin după săptămâni de secetă, care a uscat solul, reducându-i capacitatea de a absorbi apa.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share