FOTO // La Căușeni, a fost deschis un laborator de testare PCR pentru diagnosticarea SARS-CoV-2

În cadrul Secției de diagnostic de laborator a Centrului de Sănătate Publică (CSP) Căușeni a fost inaugurat laboratorul în care, în premieră, se desfășoară procesul de testare PCR pentru diagnosticarea virusului SARS-CoV-2. Laboratorul oferă servicii de testare locuitorilor din trei raioane – Căușeni, Anenii Noi și Ștefan Vodă.

Pandemia COVID-19 a venit cu provocări uriașe pentru sistemul de sănătate și pentru întreaga societate, dar în special pentru domeniul sănătății publice. În această perioadă, ne-am convins cât de critică este și capacitatea de testare. În acest context, extinderea capacităților de testare, în regiuni, este salutară și necesară, fiind rezultatul efortului depus de autorități, alături de partenerii de dezvoltare, fără de care nu era posibilă realizarea. Pe lângă dotarea cu echipament un efort aparte depunem și pentru consolidarea capacităților umane. Datorită instrurilor de care au beneficiat colegii testarea va fi realizată în conformitate cu standardele internaționale”, a declarat secretarul de stat al Ministerului Sănătății Svetlana Nicolaescu.

Extinderea capacităților de diagnostic, la nivel raional, prin tehnici de biologie moleculară, pentru determinarea virusului SARS-CoV-2, a fost realizată cu suportul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP) și Consiliului raional Căușeni care au efectuat lucrările de reparație și amenajare a spațiului.

Cu suportul partenerilor de dezvoltare – Organizația Mondială a Sănătății (OMS), Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID), Uniunea Europeană și Banca Mondială – laboratorul din orașul Căușeni a fost dotat cu echipamente performante, inclusiv frigidere, distilator și autoclavă, care vor asigura evidența și stocarea reactivelor PCR și a consumabilelor în condiții sigure de laborator.

La evenimentul de inaugurare, directorul ANSP, Nicolae Jelamschi, a mulțumit partenerilor internaționali pentru suportul acordat, accentuând încă o dată importanța extinderii și fortificării capacităților de diagnostic de laborator la nivel local, instruirii specialiștilor de laborator și sporirea accesibilității populației la servicii de diagnostic.

Dr Miljana Grbic, reprezentanta OMS în Republica Moldova a subliniat importanța asigurării populației din regiunea de sud-est a țării cu servicii de laborator calitative, sigure și eficiente în diagnosticarea infecției COVID-19.

În total, în șapte laboratoare ale ANSP se desfășoară procesul de testare PCR pentru diagnosticarea virusului SARS-CoV-2.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share