Consultările moldo-suedeze în domeniul Apărării au demarat astăzi la Chişinău, la ele au participat reprezentanţi ai Direcţiei cooperare internaţională şi Planificare Strategică cu omologii lor din Regatul Suediei.
În cadrul evenimentului, experţii trec în revistă activităţile bilaterale pe mai multe segmente, care au avut loc în 2018, şi stabilesc priorităţile de cooperare pentru anul 2019.
Discuţiile se referă, în special, la procesul de reformare a sectorului de apărare, acţiunile desfăşurate pentru realizarea transformării Armatei Naţionale, cu accent pe profesionalizarea instituţiei, intensificarea participării în operaţiuni de menţinere a păcii, consolidarea capacităţilor de apărare, precum şi identificarea unor noi proiecte comune.
La Chişinău, delegaţia din Regatul Suediei s-a întâlnit cu Secretarul General de Stat, Radu Buduja. Părţile au discutat despre implementarea de către ţara noastră a prevederilor Rezoluţiei Consiliului de Securitate al ONU 1325 „Femeile, Pacea şi Securitatea” şi Programului în domeniul armelor de calibru mic/uşor şi a stocurilor de muniţii (SALW), acţiuni derulate cu susţinerea Suediei.
În acest sens, Radu Burduja a menţionat importanţa pe care Ministerul Apărării o acordă cooperării militare bilaterale şi a mulţumit reprezentanţilor Suediei pentru sprijinul acordat la realizarea angajamentelor internaţionale.
La rândul său, colonelul Jerker Sundstrom, şeful delegaţiei Ministerului Apărării Naţionale din Suedia, a menţionat disponibilitatea ţării sale de a sprijini în continuare reforma iniţiată în Armata Naţională prin proiecte de asistenţă pe domenii solicitate de partea moldovenească.
Consultările militare moldo-suedeze se desfăşoară în perioada 15-16 mai curent şi sunt prevăzute în Planul de activitate externă al Ministerului Apărării şi Armatei Naţionale a Republicii Moldova pentru anul 2019.