Modelul unic de alimentație a copiilor din grădinițele din Orhei, implementat la inițiativa primarului municipiului, Ilan Șor, este atât pe placul al copiilor, cât și al părinților. Sistemul catering, datorită căruia micuții de la Orhei se bucură de mâncare gustoasă, dar și de calitate, este un exemplu pentru toată țara și va fi introdus în toate grădinițele după alegerile parlamentare de anul viitor, promite Ilan Șor.
Ideea de a schimba cardinal și de a îmbunătăți sistemul de alimentație din grădinițe a fost propusă de Ilan Șor în primăvara acestui an, în condițiile în care acest subiect este unul problemă în majoritatea localităților din țară, inclusiv la Chișinău. Astfel, astăzi micuții se bucură de mâncare de restaurant, fiind preparată în cel mai modern combinat de producere, în condiții care corespund celor mai înalte standarde de calitate și siguranță a alimentelor.
După șase luni de implementare a programului, peste 1.000 de copii din 56 de grupe sunt alimentați conform sistemului catering. Pentru aceasta a fost alocate aproximativ 3 milioane de lei.
Toți copiii spun că sunt foarte mulțumiți de noul program de alimentație. Mulți dintre ei mănâncă la grădiniță ceea ce nu le place acasă. ”Îmi place sfecla roșie și morcovelul”, spune o fetiță. ”Eu mănânc tot în fiecare zi. Îmi place foarte mult mâncarea”, adaugă un băiețel de la altă grădiniță
Și părinții spun că sunt mulțumiți de inițiativa primarului Ilan Șor: ”Sunt foarte mulțumită. Copilul vine acasă și cu mult e mai sătul. Puțin de la stat, mai mult de la domnul primar și s-a primit așa că părinții sunt mulțumiți și copiii sunt sătui”. ”Chiar o întreb dacă îi place mâncarea și ea îmi zice că e foarte gustoasă. Chiar e foarte bine că mâncarea o aduc la grădiniță”, adaugă o altă mămică.
De asemenea, directorii instituțiilor preșcolare susțin schimbările făcute și spun că acestea le-au ușurat munca și că acum se pot concentra pe alte lucruri importante: ”Acum este mai comod. Mâncarea vine gata preparată. Imaginați-vă cât timp se pierdea pentru ca să descarce produsele, să le pui fiecare la locul lor, să le întreții”
Ilan Șor afirmă că și-a propus să rezolve problema alimentaţiei în grădiniţe şi să asigure un control sporit asupra produselor consumate de către copii. El promite că acest sistem va fi introdus în toate grădinițele din țară.
„Noi construim Moldova pentru copii și din acest motiv, programul nostru a început de la alimentație. Suntem primii care am implementat sistemul de catering și am promis că după alegeri îl vom implementa în întreaga țară. Noi am mărit salariul tuturor angajaților grădinițelor cu o mie de lei și planificăm să mai majorăm anul viitor. Noi vrem ca nivelul grădinițelor să fie cel mai înalt”, declară Ilan Șor.
Amintim că acesta nu este singurul program realizat de echipa lui Ilan Șor pentru a asigura condiții mai bune în instituțiile preșcolare.