Funcționarii postului vamal Palanca au supus controlului de specialitate un mijloc de transport de model ”Toyota Rav 4”, ce se deplasa din Ucraina spre Republica Moldova.
Șoferul, un conațional în vârstă de 43 de ani, a comunicat că transportă doar bunuri personale și nu are nimic de declarat.
În rezultatul controlului vamal, în bagajele personale și prin mijlocul de transport au fost depistate 32 cutii cu pastile necunoscute, 15 recipiente cu oxidant și 60 recipiente cu vopsea pentru sprâncene, toate nedeclarate organului vamal.
Bunurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării speciale, iar investigațiile pe caz continuă.