Funcționarii postului vamal Leușeni au supus verificărilor un microbuz ce se deplasa din Germania, condus de un conațional în vârstă de 39 ani.
Șoferul, în declarația vamală completată, a indicat toate bunurile pe care le transportă.
În urma controlului fizic detaliat a unității de transport, în compartimentul marfar, printre bagaje au fost depistate aparate pentru cosmetologie, nedeclarate organului vamal.
Bunurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar persoana riscă să fie sancționată contravențional.