(Foto) Monica Babuc și Ambasadorul SUA au participat la deschiderea noului Centru America House Chișinău

pdm, Ministra eduactiei Monica Babuc, ambasadorul SUA in Moldova Dereck Hogan, au participat la deschiderea noului Centru America House Chișinău, guvernul filip, partidul democrat plahotniuc

Astăzi, 13 decembrie, ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc, împreună cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova,  E.S. Dereck J. Hogan, au inaugurat noul Centru America House Chișinău.

În alocuțiunea sa, ministrul Monica Babuc a declarat că deschiderea centrului va consolida şi mai mult relaţiile culturale dintre cele două state, care pot fi un model și pentru alte țări și popoare. Totodată, oficialul a apreciat înalt colaborarea până în prezent şi susţinerea din partea SUA, prin intermediul Ambasadei americane la Chișinău, a programului USAID și a Fondului Ambasadorilor pentru Conservare Culturală, a mai multor proiecte culturale valoroase precum: restaurarea Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Căușeni; valorificarea Rezervației cultural-naturale ,,Orheiul Vechi”; proiectele „Salvgardarea Hrisoavelor basarabene din perioada ţaristă (1812-1917)” și ,,Salvgardarea limbii și a tradițiilor culturale găgăuze în Moldova”; Târgul Covorului; Ziua Națională a Portului Popular ș.a.

La rândul său, E.S. Dereck J. Hogan a mulțumit ministrului Monica Babuc pentru prezență, subliniind că principalul scop al Centrului America House Chișinău este de a promova dialogul deschis și schimbul intercultural între cetățenii Republicii Moldova și cei ai SUA.

Menționăm că America House Chișinău este parte a unei rețele globale de centre americane, în cadrul cărora vizitatorii pot participa la diverse programe interactive, culturale și educative și afla informații despre istoria, cultura și valorile SUA sau despre studiile în această țară. De asemenea, activitățile organizate în aceste locații le oferă vizitatorilor, în mare parte copii și tineri, oportunitatea de a-și îmbunătăți abilitățile de comunicare in limba engleză, dar și accesul la o mulțime de resurse folositoare în această limbă: cărți, filme artistice, documentare, jocuri de societate etc. 

Total
0
Shares
Total
0
Share