Nevalidarea alegerilor din 3 iunie de către Judecătoria Chișinău a stârnit un val de reacții negative din partea susținătorilor lui Andrei Năstase, care a rămas fără mandatul de primar. În acest context, Andrei Năstase și Maia Sandu, au organizat în seara zilei de azi o acțiune de protest, la care s-au alăturat circa 800 de oameni.
Un tânăr înarmat cu o pancardă, pe care scria „M-am z#ibit”, s-a alăturat grupului de protestari din centrul Capitalei, dar a fost izgonit de către susținătorii Platformei DA, PAS și PLDM. Întristat de această reacție, el a plecat acasă și a scris pe pagina sa de Facebook că se dezice de acest protest. Mai mult, tânărul spune că pe viitor nu va mai participa la nici un protest.

Menționăm că protestatarii s-au adunat în fața Primăriei Chișinău în jurul orei 17.00, după care s-au îndreptat spre sediu PDM și au scandat lozinci anti-guvernare. Protestul a continuat în Piața Marii Adunări Naționale, astfel cei peste 800 de manifestanți blocând circulația rutieră. Majoritatea celor prezenți erau persoane de vârsta doua și bătrâni, iar tinerii au fost cei mai puțini.
imagine făcută cu drona în PMAN
