Agenția Proprietății Publice are o nouă conducere. Candidatura lui Roman Cojuhari a fost aprobată săptămâna trecută în cadrul ședinței Cabinetului de miniștri.
Șeful APP are studii în domeniul administrării financiar-bancare și o experiență vastă de management a echipelor cu profil comercial, dar și a celor cu profil de audit și economie.
„Cunoștințele dobândite până acum, dar și experiența acumulată în domeniul administrării patrimoniului public reprezintă un punct de reper în noua mea funcție. Sunt convins că, împreună cu echipa Agenției Proprietății Publice, vom reuși să dinamizăm activitatea instituției și să gestionăm cât mai eficient bunurile statului”, a declarat directorul general al APP, Roman Cojuhari, în cadrul evenimentului de prezentare în fața colectivului.
Roman Cojuhari a deținut funcția de director interimar al Î.S. Poșta Moldovei, iar anterior a ocupat funcția de director adjunct al Direcția Generală pentru administrarea clădirilor Guvernului Republicii Moldova.
Noul director al Agenției Proprietății Publice și-a început activitatea din data de 6 iulie 2023.