Primarul de Orhei Ilan Șor devine tot mai popular în rândul moldovenilor. Zeci de persoane au ținut să se fotografieze alături de tânărul politician în timpul amplului program cultural oferit de Primăria Orhei de Ziua Independenței Republicii Moldova, transmite hotnews.md.
Deși se crease o opinie că Ilan Șor și formațiunea pe care o conduce, Partidul ȘOR, au susținători preponderent de vârsta a treia, pozele plasate pe contul de Facebook al Primăriei Orhei sparg stereotipurile. Imaginile îl prezintă pe Ilan Șor alături de zeci de tineri, inclusiv copii alături de părinți sau chiar fără, care se fotografiază alături de Ilan Șor.
Din fundalul imaginilor reiese că au fost făcute noaptea, în timpul concertului oferit de Primăria Orhei, condusă de Ilan Șor, la OrheiLand. Acesta apare cu copii în brațe, sau cuprinzându-se prietenește cu cei care au dorit să-și facă selfie alături de el. Toți protagoniștii sunt zâmbitori și par bucuroși. „Oaspeții veniți ieri la sărbătoare nu au ezitat să-și facă câte un #selfie cu primarul Ilan Shor”, comentează Primăria orașului Orhei.
Amintim că popularitatea lui Ilan Șor a crescut mult în ultima perioadă de timp, dovadă fiind și sondajele de opinie din care nu mai lipsește din categoria liderilor politici care se bucură de cea mai mare încredere din partea cetățenilor. De asemenea, ieșirile publice ale primarului de Orhei sunt însoțite, de cele mai multe ori, de băi de mulțime și de mesaje de susținere din partea cetățenilor.
Experții explică evoluția încrederii în Ilan Șor prin proiectele sociale lansate de acesta și formațiunea sa, care au atras persoanele de vârsta a treia și păturile sărace. Totuși, imaginile de la Ziua Independenței, sugerează că acesta își extinde bazinul electoral și în rândul tinerilor.