(Foto) PCCOCS și INI au destructurat un grup criminal organizat, gestionat din penitenciarele din Moldova!

PCCOCS a destructurat un grup criminal organizat, gestionat din penitenciarele din Moldova, Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, politia moldova, criminalitate ordine publica lege, angajații Inspectoratului Național de Investigații, ini 

Procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) în comun cu angajații Inspectoratului Național de Investigații (INI) au documentat acțiunile ilegale ale membrilor unei grupări criminale, aflați în detenție în penitenciarele din regiunea de Sud a țării activitatea infracțională a cărora era manifestată prin acumularea mijloacelor financiare şi altor bunuri pentru crearea de fonduri bănești ale organizaţiei criminale din mediul penitenciar, aşa zisa “vistierie hoțească”.

Mijloacele băneşti erau acumulate urmare a organizării, dirijării și comiterii infracțiunilor (tâlhării, jafuri, furturi, escrocherii), organizarea jocuri de hazard între deținuți pentru crearea unor datorii artificiale, pentru transmiterea lucrurilor interzise în instituții penitenciare, crearea artificială a unor conflicte între deținuți, în baza cărora ulterior șantajau rudele acestora. Urmare a acțiunilor criminale, lunar se colectau cca. 200 000 lei pentru susținerea organizației criminale.

Astfel, în urma efectuării măsurilor speciale de investigații și acțiunilor de urmărire penală, la 03.04.2019, procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale în comun cu angajații INI, cu participarea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor și cu susținerea angajaților BPDS „Fulger”, au efectuat 10 percheziții dintre care 5 au fost efectuate în 4 instituții penitenciare și 5 la domiciliile altor figuranți.

În cadrul efectuării perchezițiilor, în celulele deținuților au fost depistate mai multe obiecte interzise, cum ar fi: telefoane mobile, înscrisuri de ciornă care denotă evidența financiară, cărți de joc, routere wi-fi, cartele SIM, dispozitive artizanale de consumare a drogurilor, etc.

La domiciliile altor figuranți, aflați la libertate, au fost depistate: înscrisuri de ciornă cu evidențe referitor la datorii acumulate de către potențialele victime ale grupului criminal, ordine de eliberare a mijloacelor financiare din instituții bancare, recipise, mijloace financiare. În continuare se petrece un complex de acțiuni de urmărire penală și măsuri speciale de investigații pentru stabilirea tuturor persoanelor implicate în activitate infracțională cât și stabilirea victimelor acțiunilor ilegale.

Total
0
Shares
Total
0
Share