FOTO // Pompierii au depistat cadavrul unei femei în vârstă de 55 de ani, după incendiul izbucnit într-un apartament din Bălți

În dimineața zilei de 14 martie angajații IGSU din nordul țării au fost solicitați să intervină la lichidarea unui incendiu izbucnit într-un bloc de locuit din strada Rodion Malinovschi nr. 10 din municipiul Bălți. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 07:58.

La fața locului au fost îndreptate 3 echipaje de salvatori și pompieri, inclusiv o autoscară.

Ajunși la destinație angajații IGSU au stabilit că la etajul 5 al blocului de locuit, un apartament este cuprins de flăcări. Pompierii au reușit localizarea arderii la ora 08:20.

În procesul de stingere în bucătăria locuinței, pompierii au depistat cadavrul proprietarii în vârstă de 55 de ani.

În urma incendiului au fost afectate bunuri materiale din interiorul locuinței pe o suprafață de 4 metri pătrați. Datorită intervenției salvatorilor, incendiul nu a obținut răspândire la alte apartamente. Arderea a fost lichidată la ora 08:58.

Circumstanțele și cauza izbucnirii incendiului urmează a fi stabilită de specialiști.

În ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 34 situații de risc.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share