FOTO // Pompierii din nordul țării au intervenit pentru a lichida un incendiu care a izbucnit într-un bloc locativ din Bălți

În dimineața zile de 25 iunie 2024 pompierii din nordul țării au intervenit la lichidarea unui incendiu, care a izbucnit într-un bloc locativ de pe strada Nicolae Iorga nr. 40 din municipiul Bălți. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 07:38.

Potrivit primelor informații a fost observat fum dens de la etajul 6 a blocului de locuit cu 14 nivele. Pentru stingerea flăcărilor au fost îndreptate 4 echipe de salvatori și pompieri.

Ajunși, aceștia au stabilit că focul a cuprins mai multe bunuri materiale din interiorul unei odăi cu suprafața de 6m2 a apartamentului afectat.

În timpul intervenției, salvatorii au evacuat de urgență două persoane în etate din apartamentul vecin, ulterior acestea în stare conștientă au fost predate medicilor pentru îngrijiri de rigoare.

Totodată, pompierii au evacuat locatarii de la etajele superioare, evitând intoxicarea acestora cu produsele de ardere. Angajații IGSU au reușit localizarea arderii la ora 08:23 și lichidarea completă la ora 09:06. Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite de specialiști.

Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 36 situații de risc, dintre care 26 la incendii și 10 intervenții căutare-salvare.

Total
0
Shares
Total
0
Share