FOTO // Președintele Republicii Moldova a mers în vizită în satul Drăgușeni și Zamciogi

Casa de cultură din satul Drăgușeni, raionul Strășeni va fi reparată integral. Președintele țării, Igor Dodon a inspectat procesul de efectuare a reparației capitale a acestui edificiu, transmite Telegraph.md, cu referire la Moldova 24.info

Costul total al lucrărilor constituie 3,4 milioane de lei, dintre care 2,5 milioane sunt prevăzute în acest an. Șeful statului a promis că să acorde asistența necesară astfel ca lucrările de reparație să fie finalizate.

Președintele republicii a vizitat și grădinița „Lăstăraș”, sediul căreia a fost reparat în anul 2018 din surse financiare alocate din bugetul de stat și din donații.

Grădinița este prevăzută pentru 60 de copii din trei categorii de vârstă, începând cu cea de creșă. Instituția preșcolară este pregătită pe deplin să fie deschisă după finalizarea regimului stării de urgență în sănătate publică, urmând să fie respectate cu strictețe regulile sanitare.

Administrația grădiniței a dat asigurări că instituția este dotată cu toate cele necesare pentru procesul educațional, dar există necesitatea unui calculator și dotarea terenului de joacă pentru copii.

În satul Zamciogi, Strășeni, șeful statului s-a familiarizat cu activitatea unei întreprinderi agricole, care funcționează din anul 1992, iar în prezent activează circa o sută de persoane. Președintele le-a adresat mulțumiri agricultorilor pentru eforturile depuse în vederea asigurării securității alimentare a țării. Igor Dodon i-a informat și despre lansarea programului de stat care prevede susținerea agriculturii.

Citește și: Vicepremierul Cristina Lesnic a avut o ședință cu coordonatorii grupurilor de lucru sectoriale

Total
0
Shares
 
Total
0
Share