FOTO // Prim-ministrul Dorin Recean întreprinde astăzi o vizită în nordul țării

Prim-ministrul Dorin Recean și-a început vizita de lucru în nordul țării în orașul Cupcini, raionul Edineț, una din localitățile puternic afectate de ploile torențiale și rafalele de vânt de la sfârșitul lunii iulie.

Șeful Guvernului a inspectat și evaluat activitățile de reabilitare a clădirilor publice și a locuințelor avariate de intemperii, solicitând grăbirea procesului de livrare a materialelor și oferirea ajutorului necesar.

„Lucrările de lichidare a consecințelor intemperiilor din orașul Cupcini, raionul Edineț, avansează, dar trebuie accelerate. Am solicitat instituțiilor responsabile să se mobilizeze, în continuare, pentru a livra cât mai curând posibil materialele necesare, inclusiv foi de ardezie și cherestea. Totodată, am cerut să fie majorat numărul de macarale necesare pentru realizarea lucrărilor de reparații. În vizita de azi la Cupcini, am discutat și cu locuitorii orașului, care s-au implicat din prima zi la remedierea situației din comunitate. Le-am mulțumit pentru mobilizare și contribuție”, a spus premierul Dorin Recean.

Din cauza calamităților naturale din ultima perioadă, în orașul Cupcini, au fost avariate 50 de blocuri multietajate, peste 300 de case individuale – dintre care 8 au rămas total descoperite, inclusiv Școala de Arte și 4 grădinițe. Astfel, la Cupcini, a fost repartizată prima tranșă de ardezie, în număr de 2461 de foi confecționate din fibră de ciment, eliberată de Agenția Rezerve Materiale, iar alte 1800 de bucăți au fost procurate din bugetul primăriei locale.

Reamintim că, în urma unei decizii a Comisiei pentru Situații Excepționale, Guvernul a acordat ajutoare materiale pentru 74 de localități din 6 raioane ale țării – Edineț, Soroca, Rîșcani, Dondușeni, Drochia și Hîncești, în vederea efectuării lucrărilor de reparație și construcție a caselor de locuit, clădirilor administrative și culturale, care au fost afectate de intemperii. La necesitate și la solicitarea autorităților locale, prin intermediul Comisiilor pentru Situații Excepționale regionale, Guvernul va examina și alte modalități de susținere a cetățenilor afectați.

Total
0
Shares
Total
0
Share