Organizația unionistă Unirea-ODIP, în frunte cu tânărul Vlad Bilețchi, a organizat astăzi o acțiune de protest la președinție, împotriva sosirii vicepremierului rus, Dmitrii Kozak.
Acțiunea de protesta început la Aeroportul Internațional Chișinău, vicepremierul rus, a fost întâmpinat de către unioniști la intrarea în Republica Moldova.
Începând cu ora 14.00, protestatarii au încercat să aducă la cunoștința lui Dmitrii Kozak că nu este binevenit în Republica Moldova, cerând atât retragerea armatei ruse din Transnistria, cât și o demonstrație a faptului că nu se dorește ca Federația Rusă, să se implice în treburile interne a Republicii Moldova.
Protestul a continuat lângă clădirea președinției, unde la ora 15.30, șeful statului, Igor Dodon și Dmitrii Kozak au susținut o conferință de presă. Manifestanții au venit cu drapele naționale și a Uniunii Europene. Aceștia au venit să spună că nu doresc federalizarea Republicii Moldova, iar armata rusă nu este binevenită pe teritoriul țării noastre.
De menționat faptul că, după întâlnirea cu Igor Dodon, vicepremierul rus, Dmitrii Kozak, urmează să se întâlnească și cu prim-ministrul Maia Sandu.