FOTO // Reabilitarea drumului R16, la frontiera cu România este pe ultima sută de metri

Proiectul de reabilitare a drumului R16.1 R16 – frontiera cu România, km 0,00 – 1,163, a ajuns la un stadiu fizic de execuție de cca 95 %.

Până în prezent, au fost finalizate următoarele lucrări:

construcția sistemului rutier pe sectorul cuprins între km 0,00 – km 0,74 (partea dreaptă), inclusiv amenajarea trotuarului, acceselor, profilarea taluzurilor, reamplasarea liniei electrice și construcția rigolei carosabile;
construcția sistemului rutier nou conform proiectului de execuție pe sectorul km 0,00 – km 0,540 (partea stângă), inclusiv amenajarea trotuarului și a acceselor.
Suprafața totală asfaltată a drumului este de aproximativ 5100 m², trotuarul amenajat constituie 1541 m², intrările în curți cca 84 m², iar accesele 440 m².

Urmează lucrări de terasament și construcție a drumului pe sectorul km 0,54 – km 0,74 (partea stângă), după defrișarea arborilor din zona adiacentă drumului.

“Suntem aproape de finalizare, iar acest drum reabilitat va facilita fluidizarea transportului și va îmbunătăți condițiile de circulație, contribuind la creșterea siguranței și confortului participanților la trafic,” spune ASD.

Total
0
Shares
Total
0
Share