FOTO // România: Un tir s-a răsturnat din cauza vântului

Circulaţia rutieră pe DN 5 Bucureşti-Giurgiu este blocată în dreptul localităţii Uzunu, pe trei benzi de circulaţie, două spre Giurgiu şi una spre Bucureşti, după ce un autocamion care nu avea încărcătură a fost răsturnat din cauza vântului puternic.

“Pompierii giurgiuveni acţionează în acest moment pe DN 5, în dreptul localităţii Uzunu, după ce un autocamion s-a răsturnat pe carosabil blocând trei benzi de circulaţie, două spre Giurgiu şi una spre Bucureşti. Tirul nu avea încărcătură, fiind răsturnat de vântul puternic. O autospecială cu apă şi spumă din cadrul Punctului de lucru Călugăreni s-a deplasat în zonă pentru asigurarea măsurilor PSI”, a declarat luni, presei, purtătorul de cuvânt al ISU Giurgiu, Nicoleta Beianu.

Ea a spus că nu au fost persoane rănite în urma incidentului, iar şoferul autocamionului s-a autoevacuat.

Judeţul Giurgiu se află sub atenţionare de Cod galben de vânt puternic care poate atinge, la rafale, viteza de 70 de kilometri la oră.

Sursa: agerpres.ro

Citește și: VIDEO // Din cauza vântului puternic, din capitală, panourile publicitare cad peste mașini

Total
0
Shares
 
Total
0
Share