FOTO // Sub umbrela Ambasadelor străine și a ”societății civile”, PAS nici nu se mai sfiește să încalce legea electorală

Chiar dacă prevederile Codului electoral al Republicii Moldova interzice implicarea străinilor și instituțiilor internaționale în campaniile electorale din Republica Moldova, PAS nici nu mai sfiește să încalce aceste norme imperative.

Astfel, după ce câteva zile în urmă Maia Sandu făcea campanie deschisă pentru PAS, apoi Igor Grosu a avut și câteva întâlniri cu ambasadorii străini, europarlamentarul român Siegfried Muresan se laudă pe Facebook că a fost la sediul PAS în plină campanie electorală. Mai mult, acesta a făcut și publicitate PAS-lui, iar în sediul acestei instituții a fost afișat și un banner cu EPP.

”Maia Sandu a înființat Partidul Acțiune și Solidaritate. Astăzi, Maia Sandu este Președintele Republicii Moldova, iar Partidul Acțiune și Solidaritate este pregătit să câștige alegerile parlamentare, să conducă viitorul Guvern și să contribuie la modernizarea Republicii Moldova. Mulțumim, Igor Grosu și Mihai Popșoi, pentru întâlnirea avută la Chișinău”, a scris Muresan.

Promo-Lex a menționat astăzi un caz ce poate fi calificat drept implicare a Președintelui Republicii Moldova în campania de susținere a unui concurent electoral – PAS.

Anterior, Telegraph.md a scris că președintele Maia Sandu se implică ilegal în campania electorală, iar pe acest caz a sesizat CEC și Promo-Lex.

Printr-o postare pe Facebook, Maia Sandu i-a îndemnat pe cei din diaspora să se înregistreze pentru alegerile din iulie 2021, exprimându-și ”încredere în oamenii țării” și mai știe ”că pentru Moldova vin vremuri bune”.

La începutul mesajului, Sandu scrie că anume cetățenii din diasporă vor decide viitorul țării. Astfel, șeful statului i-a desconsiderat pe alegătorii din țară, dând de înțeles că moldovenii care au ales să rămână acasă nu știu cum să voteze, iar de aceștia nu depinde viitorul țării.

”Dragi cetățeni din diasporă, pe 11 iulie votul vostru va decide calea pe care va porni Republica Moldova. Privesc cu optimism în viitor. Am încredere în oamenii țării și știu că pentru Moldova vin vremuri bune”, scrie Maia Sandu.

Amintim că ”vin vremuri bune” este sloganul de campanie al PAS.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share