În cadrul Festivalului Mondial al Tineretului de la Soci, tinerii din Partidului „Renaștere” au semnat un acord istoric cu Societatea de Tineret a Studenților din Tadjikistan și cu Liga de Tineret Marocano-Chineză, marcând o etapă în extinderea legăturilor internaționale și consolidarea cooperării interculturale, informează sinteza.org
Prin acest acord, părțile implicate își propun să stabilească relații strânse și constructive, având ca obiectiv principal construirea încrederii și înțelegerii reciproce. Reprezentanții organizațiilor au subliniat importanța consolidării relațiilor aliate în mai multe domenii, inclusiv politic, educațional, științific, economic și cultural.
Principalele aspecte ale acordului vizează schimbul de vizite între delegații, organizarea de evenimente diverse care să promoveze dialogul intercultural, consultări și schimburi de opinii, precum și sprijin reciproc în stabilirea de contacte internaționale cu organizații partenere.
Aceste inițiative sunt menite să faciliteze colaborarea și să promoveze schimburile interculturale între tinerii din diverse țări, contribuind astfel la promovarea păcii și a înțelegerii globale.
”Aripa de tineret a Partidului “Renaștere” a semnat un acord cu Societatea de Tineret a Studenților din Tadjikistan și cu Liga de Tineret Marocano-Chineză în cadrul Festivalului Mondial al Tineretului de la Soci. Părțile propun să stabilească relații constructive strînse pentru a construi încredere și înțelegere reciprocă. Reprezentanții organizațiilor consideră că, în realitățile actuale, este deosebit de important să se consolideze relațiile aliate în domeniul politic, educațional, științific, economic, cultural și în alte domenii, precum și să se facă schimb de experiență. Acordul are în vedere schimbul de vizite ale delegațiilor, organizarea de diverse evenimente, consultări și schimburi de opinii, precum și asistență reciprocă în stabilirea de contacte internaționale cu organizații prietene”, se arată în comunicatul partidului ”Renaștere”.