FOTO // Tradițional, la Orhei a fost organizat Marșul pentru Familie: “Trăim vremuri în care mulți încearcă să ne bage pe gât valorile străine”

Marșul pentru Familie de la Orhei a reunit mii de oameni care împărtășesc valorile tradiționale

O grandioasă procesiune în numele familiei tradiționale s-a desfășurat la Orhei. Acest marș este organizat în fiecare an de către clerul din Orhei împreună cu autoritățile locale din Orhei.

Evenimentul de anvergură a început printr-o slujbă religioasă oficiată la Biserica „Sfântul Dumitru”.

Apoi coloana formată din mii de oameni, în frunte cu slujitorii bisericești și conducerea municipiului și raionului Orhei, a pornit în marș spre centrul orașului, cântând la unison „Hristos a Înviat din Morți”.

Participanții la procesiune au venit împreună cu întreaga familie, promovând astfel susținerea pentru valorile tradiționale.

„Venim în fiecare an la acest marș, pentru că trăim vremuri în care mulți încearcă să ne bage pe gât valorile total străine nouă, și ne asigură că acest lucru este o normalitate. Nu dorim ca copiii noștri să crească într-o societate în care familia tradițională este călcată în picioare”, a spus un bărbat care a venit la marș împreună cu soția și copiii.

„Suntem trup și suflet pentru păstrarea familiei tradiționale drept o valoare fundamentală a societății noastre”, a spus un alt participant la procesiune.

Destinația finală a fost piața Vasile Lupu, unde a început un program festiv prilejuit de Ziua Internațională a Familiei. Ansamblul de copii de la Centrul raional de cultură „Andrei Suruceanu” a evoluat în fața publicului cu piese minunate despre religie și familie.

Primarul municipiului Orhei, Tatiana Cociu, a ținut un discurs în care a vorbit despre importanța păstrării valorilor tradiționale.

„Familia este piatra de temelie a societății noastre. Alături de părinți, bunei, frați și surori suntem apreciați, protejați și avem condițiile necesare pentru a ne dezvolta potențialul. Familia ne modelează personalitatea și ne ajută să devenim cetățeni demni și responsabili ai țării noastre. Prin participarea noastră la
Marșul Familiei, arătăm că susținem valorile familiei – precum dragostea și respectul, încrederea și sprijinul, responsabilitatea și solidaritatea – și ne angajăm să le protejăm și să le promovăm în municipiul Orhei”, a spus ea.

Și președintele raionului Orhei, Vasile Adașan, a vorbit despre rolul familiei în societate.

„Familia este nucleul societății noastre. Aici se cultivă respectul pentru cei din jur și responsabilitatea. Valorile și principiile pe care le învățăm în familie ne influențează comportamentul în comunitatea din care facem parte. O familie unită și armonioasă poate să contribuie la crearea unei societăți mai bune și mai prospere”, a declarat președintele raionului Orhei.

La rândul său, protopotul de Orhei, părintele Iulian Rață, a mulțumit conducerii municipiului și raionului pentru susținerea în promovarea familiei tradiționale, precum și oamenilor care au participat la Marșul pentru Familie.

„Familia este unica instituție care s-a născut în Rai. Este unica instituție care a creat-o Bunul Dumnezeu în grădina Edenului. Și a fost binecuvântată de acolo cu cuvintele „creșteți și vă înmulțiți, și stăpâniți pământul. Familia este locul în care se plămădește dragostea”, a spus Iulian Rață.

Apoi, pentru public a cântat artistul de muzică populară Vladimir Golea, care a creat o atmosferă specială cu piesele sale. Oamenii au fredonat melodiile împreună cu el.

Ulterior, protopopul Iulian Rață a înmânat diplome de gratitudine copiilor care au participat la un concurs de pictură și versuri dedicate familiei.

Marșul pentru Familie este organizat la Orhei în fiecare an în luna mai.

Total
0
Shares
Total
0
Share