FOTO // Trei tentative de trecere ilegală a frontierei cu arme pneumatice au fost dejucate de vameși și polițiștii de frontieră

Funcționarii vamali în cooperare cu polițiștii de frontieră au dejucat trei tentative de trecere a frontierei cu arme pneumatice. Documentați sunt cetățeni ai Israelului.

Cazurile au avut loc în Aeroportul Internațional Chișinău, la curse cu destinație spre Tel Aviv, în ultimele 24 de ore.

Astfel, în cadrul controlului asupra bagajelor de cală, camuflate printre bunuri, echipa comună a depistat obiecte din metal, asemănătoare pistoalelor, încărcătoarelor și balonașelor CO2, precum și un pachet cu bile metalice.

În prezent, investigațiile continuă pentru a stabili toate circumstanțele și pentru aplicarea sancțiunilor prevăzute de legislație. Totodată, obiectele au fost ridicate, urmând a fi supuse expertizelor de specialitate.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share