UPDATE // Un depozit de vopsea din Chișinău a fost mistuit de flăcări

UPDATE // Incendiul, care s-a produs în depozitul situat pe strada Calea Basarabiei 30 a fost localizat la 08:57. Datorită eforturilor efectivului de trupă și comandă focul nu mai obține răspândire. Pompierii continuă să lucreze la fața locului pentru lichidarea arderii. Circumstanțele și cauza producerii incendiului urmează a fi stabilite de specialiști.

În dimineața zilei de 21 aprilie pompierii din municipiul Chișinău au fost solicitați la lichidarea unui incendiu care a izbucnit în capitală pe strada Calea Basarabiei 30. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 07:19. Potrivit datelor înregistrate un depozit cu vopsea a fost cuprins de flăcări.

La moment, la fața locului pentru localizarea și lichdarea arderii sunt antrenați 60 de pompieri cu 15 unități de tehnică, conform numărului sporit de intervenție de gradul III.

Conform datelor IGSU, suprafața depozitului afectat de foc este de 2000 m2.

Victime nu au fost raportate.

Total
0
Shares
Total
0
Share