Peste 120 de elevi și profesori, de la școlile cu predare în limba română din stânga Nistrului, au fost azi în vizită la Parlamentul Republicii Moldova. Tinerii s-au simțit foarte bine ocupând preț de câteva ore fotoliile aleșilor poporului. La toate întrebările lor a răspuns chiar Președintele Parlamentului.
„Ne leagă mai multe decât ne despart. Suntem o țară și avem aceleași aspirații. Am invitat copii din școlile cu predare în limba română din stânga Nistrului la Parlament și le sunt recunoscător pentru doza de optimism și credință cu care m-au contaminat. Moldova oamenilor frumoși. Astăzi în Parlament”, a scris Andrian Candu pe facebook, atașând câteva poze.
Menționăm că vizitele grupurilor de tineri în clădirea Parlamentului se organizează frecvent, astfel elevii din mai multe regiuni ale țării având posibilitatea de a se familiariza cu activitatea legislativă a deputaților.